Actual

Se dau amenzi pentru românii care au aer condiționat la bloc. Amendă de 500 de lei dacă nu respecți legea

Aer condiționat la bloc
sursa foto: captură video Youtube

Se dau amenzi pentru românii care au aparate de aer condiționat și nu respectă legea în vigoare, mai ales dacă stau la bloc. Aceștia pot intra în conflict cu vecinii și pot fi dați în judecată.

Un caz inedit a avut loc în România acum câțiva ani. Asta demonstrează că cei au aparate de aer condiționat și nu le folosesc corespunzător pot primi amenzi de sute de lei dacă nu sunt atenți. Este chiar cazul unei femei din Constanța care a ajuns la tribunal din acest motiv și a pierdut procesul.

Aerul condiționat montat necorespunzător aduce probleme grave

Astfel, potrivit Cancan.ro, în anul 2019 o femeie din orașul Constanța a fost dată în judecată din cauza aparatelor de aer condiționat pe care le avea în casă, asta după ce vecinii de bloc i-au făcut plângere pentru că apa care se scurgea de la aparatele sale ajungea fix deasupra intrării sediului unei firme, aflat la parterul blocului, motiv pentru care clienții respectivei companii aveau neplăceri. Din acest motiv, persoana în cauză a ajuns la tribunal, unde a și pierdut procesul și a fost obligată la a plăti celor afectați.

Practic, femeia s-a ales cu o amendă de 500 de lei pentru că a neglijat aspectul eliminării apei de la aparatele de aer condiționat pe care le deține.

Ce au transmis judecătorii cu privire la acest caz controversat

”În ziua de 08.08.2019, ora 19.30, nu a asigurat în mod corespunzător eliminarea apei rezultate în urma utilizării celor două aparate de aer condiționat instalate la apartamentul nr. *** din imobil, producând astfel disconfort persoanelor care erau în sediul societății comerciale ce are ușa poziționată sub aparatele de aer condiționat.

S-a dispus ca sancțiune complementară în temeiul art. 5 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 2/2001 desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială, mai exact asigurarea corespunzătoare a eliminării apei rezultate în urma utilizării instalației de climatizare, astfel încât să nu afecteze imobilul sau dotările acestuia sau să producă disconfort persoanelor aflate în trecere“, se arată în hotărârea judecătorească.

”Fapta petentei de a ignora măsurile cu caracter normativ instituite de autoritățile locale privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, prin neasigurarea corespunzătoare a eliminării apei rezultate în urma utilizării instalațiilor de climatizare, prezintă un grad de pericol social ridicat și trebuie sancționată ca atare, în condițiile în care a produs și consecințe, determinând formularea unei sesizări împotriva sa“, se mai arată în hotărârea judecătorilor, potrivit Cancan.