Licitațiile care au avut în perioada pandemiei sunt luate ”la bani mărunți” și verificate în amănunt, astăzi, indiferent în ce domeniu s-ar afla ele. Iar persoanele responsabile care și-au pus semnăturile ar fi bine să răspundă în baza legilor statului de drept pe care îl avem astăzi.
Se confirmă: Victor Pițurcă va fi audiat în mega-dosarul măștilor pentru MApN. Precheziții și primele audieri au avut loc deja
Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei României de fotbal, este prins ca într-o menghină în mega-dosarul măștilor pentru MApN. Colegii de la Prosport au intrat pe fir, cum se spune în termeni de specialitate media, și anumite surse judiciare le-au dezvăluit în exclusivitate, că antrenorul va fi chestionat în legătură cu derularea unui contract de achiziție privind o cantitate însemnată de măști de către Ministerul Apărării Naționale.
Pițurcă ar urma să fie chemat pentru declarații de către procurorii militari într-un dosar în care au avut loc deja percheziții, dar și primele audieri.
Iată cum stau lucrurile: În anul 2020, in perioada stării de urgență, șeful direcției medicale MAPN, generalul D.P., s-a ocupat de ”operațiunea” de achiziționare a măștilor.
Și aici începe o poveste interesantă, în care generalul D.P. i-a trasat sarcină șefului farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MAPN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiționarea echipamentelor medicale, cu precădere măști întrucât MAPN nu dispunea de sumele respective, potrivit media mai sus menționată.
Se pare că șeful farmaciilor ar fi intrat în legătură cu italienii Riccardo și Andrea Barsanti pentru a le intermedia relația cu o firmă din China. După ce au găsit furnizor chinez prin italieni, generalii MApN și-au dat seama că nu au fonduri suficiente, astfel, apelând la colegul lor de la CSA Steaua, Victor Pițurcă.
Prin urmare, Victor Pițurcă ar fi finanțat întreaga operațiune, firma administrată de fiul său, Alexandru Pițurcă (și anume SC PAV GREEN ENERGY SRL), fiind cea care a plătit și transportul măștilor.
Ulterior, din datele obținute de anchetatori, care au ajuns și la presă, echipamentele militare au fost livrate de către chinezi către firma HELIOS, deținută de Neacșu Vasile, apropiat de fostul selecționer, iar de la HELIOS au fost livrate la MApN. Întreaga ”schemă” i-a făcut pe procurorii militari să intre pe firul afacerii.
Ancheta vizează și investighează acum posibile fapte de corupție comise de către generalii MAPN, dar și fapte de evaziune fiscală. Sursele PROSPORT dezvăluie că procurorii fac referire, pe de o parte, la o sumă de 40.000 euro platită de către ALLODIUM SA către o firmă controlată de frații Barsanti, la care au fost efectuate deja și primele percheziții.
Pe de altă parte, evaziunea fiscală ar deriva din faptul că MAPN ar fi ”uitat” să plătească taxe la stat, TVA și accizele inclusiv pentru combustibilul utilizat în speța dată.
Revenind la personajul principal, faptele fiind mai multe și amestecate, dosarul de la Parchetul Militar s-a disjuns la DNA, iar Victor Pițurcă urmează curând să fie audiat în această speță ca martor.
Statistic vorbind, Victor Pițurcă nu este la prima interacțiune cu procurorii DNA, el fiind investigat în ceea ce privește rezilierea contractului dintre fostul selecționer al naționalei României și FRF, dar și în cazul condamnării cu suspendare în Dosarul Valiza, în 2013.
Atunci, în Dosarul Valiza, Gigi Becali a declarat la instanţa supremă că, după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul de vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor. „Am schimbat data ca să pot să iau banii. Nu are nimeni nicio vină. Eu am semnat, eu am scris tot. Piţurcă a venit la Palat. L-am luat: «Vino şi semnează aici, martor». Piţurcă nici habar nu avea, nu ştia nimic”, a spus Becali, în faţa instanţei. Totuși, judecătorii l-au condamnat cu suspendare și pe Pițurcă, pentru favorizarea infractorului, adică a lui Becali care s-a ales cu 3 ani cu executare.
Foto: evz