Lifestyle

Scoţia. O carte de bucate împrumutată de la o bibliotecă, restituită după 50 de ani

Scoţia. O carte de bucate împrumutată de la o bibliotecă, restituită după 50 de ani

O carte de bucate a fost restituită unei biblioteci din Scoţia la peste o jumătate de secol de la data la care trebuia înapoiată, scrie Agerpres.

Cartea a fost trimisă  la Biblioteca Centrală din oraşul scoţian Paisley a primit o carte prin poştă împreună cu o bancnotă de 20 de lire sterline. În pachet era și o scrisoare în care expeditorul, anonim, își cerea scuze pentru întârziere.

„Vă rog să acceptaţi scuzele mele pentru returnarea târzie a acestei cărţi. Alăturat se află o plată simbolică, în semn de recunoaştere a acestei scăpări. Vă mulţumesc”, este scris în biletul care însoţeşte volumul, publicat de Mills & Boon în 1965.

Cartea, semnată de maestrul bucătar Balbir Singh, autoarea a mai multe culegeri de reţete, este intitulată „Indian Cookery”. Se pare că volumul ar fi fost împrumutat în jurul anului 1968, însă nu există nicio modalitate de a afla cu exactitate cui şi când pentru că la acea vreme înregistrările nu erau digitalizate.

Banii urmează să fie donaţi în scopuri caritabile

Din moment ce bibliotecile Renfrewshire Libraries nu impun amenzi pentru returnarea târzie a cărţilor împrumutate, banii urmează să fie donaţi în scopuri caritabile.

 „Am fost mai mult decât puţin surprinsă când am deschis plicul căptuşit şi am văzut ce se afla în el. Rareori se întâmplă să fie returnată o carte după atâţia ani de întârziere. Bănuiesc că această carte a zăcut într-un dulap sau într-un sertar multă vreme şi a fost descoperită abia recent”, a declarat Linda Flynn, supervizor în cadrul Bibliotecii Centrale din Paisley.

„A fost un gest minunat din partea persoanei care a găsit cartea pentru că şi-a făcut timp să o trimită înapoi cu o bancnotă de 20 de lire, un gest simbolic pentru această întârziere atât de mare. Ne vom asigura că banii sunt direcţionaţi către o cauză bună. (…) Cartea a fost destul de folosită, după cum se poate observa, iar unele dintre semnele de pe pagini sugerează că cineva a urmat reţetele pentru a prepara câteva mese bune. Din păcate, cartea nu este într-o stare suficient de bună pentru a o pune din nou pe rafturi pentru ca oamenii să o poată împrumuta dar, din moment ce a devenit de interes pentru personalul bibliotecii, o vom păstra într-un loc sigur”, a precizat Linda Flynn.

Balbir Singh s-a născut în Punjab în 1912 şi a devenit un maestru bucătar de renume internaţional, profesoară de gastronomie şi autoare de cărţi de bucate. Balbir Singh a decedat în 1994. Cartea ei cu reţete indiene a fost foarte apreciată după ce a fost publicată prima dată, la Londra, în 1961, şi a continuat să inspire generaţii de maeştri bucătari şi de pasionaţi de gastronomie.

Volumul s-a vândut în sute de mii de exemplare în întreaga lume, iar în următorii ani au fost publicate mai multe ediţii revizuite şi cu reţete suplimentare.