Actual

Schimbări la vârf în patru mari instituţii ale statului. Vine toamna numirilor

Schimbări la vârf în patru mari instituţii ale statului. Vine toamna numirilor

Parlamentul va decide la începutul sesiunii din toamnă o serie de numiri în funcții publice, în urma împărțirii lor prin negocierile din Coaliție. Printre pozițiile publice scoase la mezat sunt: două locuri în conducerea CNCD, patru în conducerea ANRE, șefia CNA și un loc de adjunct al Avocatului Poporului.

Toamna numirilor. Schimbări la vârf în patru mari instituţii ale statului

În urma schimbării legii de funcționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au apărut două funcții noi în Colegiu, una fiind obligatoriu să fie dată unui reprezentat al Grupului minorităților. De altfel, acesta a fost și raționamentul schimbării legii CNCD. Un al doilea loc în forul de 11 persoane, începând cu această toamnă, ar urma să-l aibă PNL, potrivit informațiilor „Adevărul”. PNL va ajunge la trei oameni în CNCD, în timp ce PSD are patru.

La ANRE, Parlamentul ar trebui să audieze și voteze cei noi patru membri ai Comitetului de Reglementare, inclusiv președintele și un vicepreședinte, până în a doua parte a lunii octombrie, când expiră mandatele a jumătate dintre membri. Aici PSD va da președintele și un membru, UDMR vicepreședintele și PNL un membru, potrivit informațiilor din Coaliție.

Şefia CNA tranşată după un an de zile

Situația va trebui tranșată și în ceea ce privește șefia Consiliului Național al Audiovizualului. De mai bine de un an CNA nu are șef. PSD a vrut revenirea pe funcție a Monicăi Gubernat, așa că îi pregătise o lege cu dedicație, dar până la urmă actul normativ nu a mai prevăzut acest aspect, pentru a nu inflama spiritele în Coaliție. PSD va trebui să decidă pe cine instalează la șefia CNA, pentru a fi dat un vot în interiorul Consiliului, apoi să fie validat de plenul reunit al Parlamentului.

Liberalii nu au fost în stare anul trecut să termine procedura de numire a unui șef, din cauza scandalului dintre diferite facțiuni din partid. După ce a fost primul pas în alegerea Cristinei Pocora, Parlamentul n-a mai validat-o. Ulterior, ar fi trebuit să fie pusă Dorina Rusu, însă planurile au fost date peste cap de ruperea Coaliției PNL-USR-UDMR.

Surse din Coaliție au precizat pentru „Adevărul” că Birourile Permanente reunite vor decide și un nou adjunct al Avocatului Poporului, una din cele șase funcții fiind vacante. Poziția aceasta nu a fost încă negociată, fiind necesară o discuție între liderii Puterii.

Numirile controversate de la ICR

Nu în ultimul rând, ar urma să mai fie câteva numiri de oameni pe filiera Institutului Cultural Român, în diferite orașe europene. Primul val de numiri, unele controversate, a avut loc primăvara trecută, cel mai cunoscut caz fiind numirea ca director-adjunct la ICR Paris, responsabil de diplomația culturală a României.

Derularea procedurilor ar trebui să înceapă în a doua jumătate a lunii septembrie, mai ales dacă vor să aibă timp pentru a fi bifați toți pașii, în condițiile trebuie publicat anunțul funcțiilor vacante, audierile din comisiile de specialitate, iar în final votul din plenul reunit.