Se anunță modificări importante la pensii în România după ce un nou proiect de lege vizează banii pensionarilor cu stagiul de cotizare sub 15 ani din țara noastră. Astfel, conform viitoarei legi a salarizării, al cărui proiect este postat pe site-ul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată, care va fi calculată, însă, pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială.
Pensionarii trebuie să anunțe ce aleg
De asemenea, proiectul de lege mai prevede că pensionarii din România trebuie să anunţe opţiunea aleasă cu trei luni înainte de aplicarea noii legi.
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, anunță Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit romaniatv.net.
Recalculare a pensiilor pentru acești seniori
Conform noului proiect de lege, pensionarii români aflaţi în plată şi care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă. Astfel, dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă pot opta pentru aceasta din urmă.
În același timp, pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii pe care a avut-o cât timp a fost în câmpul muncii.
„Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei”, mai arată Ministerul Muncii.
De asemenea, după ce noua lege va intra în vigoare, dacă va fi aprobată în această formă, pensia minimă se va diferenţia în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui pensionar în parte, lucru care va schimba total legislația actuală a României în această privință.
Astfel, în formula actuală, toţi pensionarii din România primesc o pensie minimă de 640 de lei, chiar dacă au cotizat 13 ani, 19 ani sau 35 de ani, iar în anul 2021, pensia minimă ar fi fost de 853 de lei.
Potrivit noii formule de calcul, la o vechime de minimum 15 ani, pensionarul primeşte 45% din salariul minim brut şi 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus. În acest mod se ajunge astfel la departajări clare, în funcţie de numărul de ani lucraţi: cel cu 13 ani primeşte o pensie de 1.032 lei în 2021, cel cu 19 ani – 1.176 lei, iar cel cu 35 de ani vechime – 1.560 lei, reducând astfel din discrepanțele pentru care cei cinci milioane de români ieșiți la pensie până în prezent se plâng de ani de zile.