Știri pe scurt

Scandalul zilei ia amploare, Rareș Bogdan a intrat în vizorul fostului premier, Mihai Tudose

romaniatv.net
FOTO: ROMANIA TV

Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose i-a dat replica lui Rareș Bogdan. Liberalul l-a atacat pe Marcel Ciolacu după ce premierul a declarat că își va depune mandatul în cazul în care reformele bugetare nu vor fi votate de Guvern.

Cu o retorică ironică fostul premier Tudose i-a reamintit prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, că în ultimii ani, guvernarea a fost asigurată de liberali, timp în care, spune membrul PSD, bugetul statului a pierdut miliarde de euro din cauza deciziilor proaste.

„Că la ultimele alegeri populația a votat dreapta. Ați ieșit pe locul doi. O performanță pe care nu prea o veți mai repeta. Dar, da, din 2019 dreapta a guvernat singurică o luuungă perioadă de timp. Preț de sute de miliarde de euro. Preț de cel mai mare indice de mortalitate indirectă pe timpul Cov19. Preț de cele mai mari prețuri la energie.

Fără să amintim de închiderea piețelor în aer liber sau haosul din educație. A venit scadența! Nu vă plac soluțiile PSD? Aveți Dvs altele mai bune? Vă ascultăm!

Stimate aliat galben, situația e următoarea: ori faceți rost de o poziție constructivă și împreună redresăm țara… ori ne întoarcem la popor și vedem cum faceți atunci când zăngăniți potcoavele și lumea vă va întreba ce ați făcut cu calu’!”, a conchis Mihai Tudose, citat de Antena 3.