Scandalul momentului. Monica Pop, oftalmolog celebru, își continuă revolta și a mărturisit că nu susține ideea certificatelor de vaccinare și acordarea de privilegii pentru imunizați împotriva Covid-19.
„Ar trebui să știe toți că vaccinul nu te păzește de boală. Vaccinul are menirea ca să-i ajute pe cei care fac boala să aibă o formă atenuată. În țara asta, sunt, în momentul de față, 25.000 de vaccinați care au făcut boala. Menirea lui este ca boala să fie mai ușoară, să nu se ajungă la forme grave și la deces, dar cel vaccinat poate face boala și bineînțeles, dacă face boala, o și transmite, poate într-o proporție mai mică decât unul care a făcut boala fără vaccin, dar o parte transmite, și atunci, întrebarea mea a fost una singură: ca lumea să poată merge la spectacole nefiind această discriminare pentru că condiționarea de prezentare a certificatului de vaccinare este o condiționare ilegală și discriminatorie.
Sunt 20 de milioane de oameni în țara asta și deocamdată 3 milioane de vaccinați
Scandalul momentului. Monica Pop: Încă o dată vă spun, orice vaccinat poate face boala. De unde veți ști că un vaccinat intrat în sală nu are boala? Există posibilitatea asta. Există și contraindicații pentru vaccin. O persoană care nu se poate vaccina din motive medicale, este condamnată toată viața să nu mai poată merge la un spectacol? (…) Sunt 20 de milioane de oameni în țara asta și deocamdată 3 milioane de vaccinați. Restul de 17 milioane nu sunt vaccinați. Acești 17 milioane nu pot intra la un spectacol pentru că asta e condiția? Ar fi mai util un test, aia e altceva. De ce testele nu sunt gratuite?”, a declarat Monica Pop într-o intervenție telefonică la RealitateaPlus.
Revolta Monicăi Pop vine după ce prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că vor fi organizate spectacole-experiment cu sala aproape plină, nu la capacitate de 30%, cu condiția ca participanții să fie vaccinați anti-COVID.