Actual

Scandalul angajărilor continuă. S-a predat ștafeta la angajări de „amante” și oameni nepregătiți profesional

Scandalul angajărilor continuă. S-a predat ștafeta la angajări de „amante” și  oameni nepregătiți profesional

Oameni din umbră ies la suprafață. Chipuri nevăzute devin vizibile. Cei care erau no name devin verigi importante ale statului de drept, fără ca cetățenii de rând să aibă măcar habar ce dedesubturi nevăzute sunt și care sunt încrengăturile ce sudează lanțul politic, uneori.

Scandalul angajărilor continuă. S-a predat ștafeta la angăjări de „amante” și oameni nepregătiți profesional

Scandalul privind angajările în România continuă. De la transparență și meritocrație, pentru că asta promisese USR în campania electorală, s-a ajuns la ”ai o pilă”, cum spunea, cândva, Toma Caragiu, mai în glumă, mai în serios. Dar cum în glumă se spun marile adevăruri, angajările pe bază de cunoștințe și relații, cel puțin, în România, s-au perpetuat și s-au transmis, mai departe, de-a lungul timpului.

Exemplu concret. Ajunși la putere, primarii USR au preluat metehnele vechilor partide politice și au început să angajeze, fără concurs, tot felul de personaje, oameni nepregătiți profesional, oameni de nimeni știuți, inclusiv prietene, sugerate ca ”amante”.

Un exemplu în acest sens îl aduce vicepreședintele USR al sectorului 2, Adrian Albu, care face dezvăluiri șocanțe, ireale, despre modul în care funcționează, de fapt, USR și felul în care primarii partidului au trecut totul la capitolul ”asumare politică”. Simplu și cuprinzător. Pe pagina lui de Facebook, Albu face un serial în care amendează tot ce se întâmplă în partea lui de USR.

”Acum voi povesti despre cineva din nucleul dur al echipei Barna, un personaj pentru care promisiunile sunt vorbe goale prin care sunt manipulați oamenii în scopul atingerii unor obiective personale. Este vorba de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, membru și el în Biroul Național”, scrie Adrian Albu, pe pagina sa de socializare.

Povestea începe imediat după ce Alianța USR PLUS a câștigat primăria Sectorului 2. În ziua de învestire au apărut de nicăieri două persoane pe care nu le văzuse nimeni nici în campania de strâns de semnături pentru candidaturi, nici în campania propriu-zisă, dar despre care am aflat apoi că urmau să fie consilierii personali ai primarului. Toți ne așteptam să-și aleagă consilierii personali din rândul celor care munciseră la scrierea programelor de candidaturi sau funcționari publici din partid care ajute la navigarea prin hățișul legislativ”, relatează, în continuare, Adrian Albu.

Când s-au făcut primele săpături, au ieșit și primele adevăruri la suprafață.

Vine primăvara lui 2021, martie, fuziunea încă nu trecuse de tribunal. În filiala PLUS apare un zvon cum că în primărie a fost angajată prietena unui consilier local, Mafrius Pellegrini. Se fac iar săpături, zvonul se confirmă și sunt cerute datele de angajare: data anunțului, data concursului, publicarea rezultatelor și așa mai departe….după aproape două luni sunt prezentate documente care nu conving. Tot atunci aflăm că aceeași persoană  angajată cvu normă întreagă la primăria sectorului 2 mai este angajată și la cabinetul parlamentar al unui deputat tot din sectorul 2, Alin Apostol. Femeie muncitoare, ce să zic…”, menționează, sugestiv, Adrian Albu. Și continuă tot despre angajări pe pile.

„Tot în primăvară membrii filialei PLUS Sector 2 află că au existat posturi pe care “le primise” USR PLUS Sector 2 în diferite companii naționale pentru bunele rezultate din alegeri și că posturile fuseseră alocate deja unor fideli din filiala USR ai primarului”.

Promisiuni de posturi neonorate

Ulterior, cronologic vorbind, el face referire și la alte angajări fără concurs. Este evident că informarea este bine documentată, cu nume și date, furnizate chiar din interiorul sectorului cu pricina.

”La prima ședință de Consiliu local a fost propusă și aprobată înființarea postului de administrator public (city manager), poziție care (bănuiam) că va fi ocupată prin concurs. Ei bine, nu. Aveam să aflu mai târziu că unuia dintre cei doi necunoscuți i se promisese acel post drept mulțumire pentru ajutorul primit de Radu Mihaiu în campanie. Acela a fost primul semn că promisiunile pe care le făcusem în campanie, bună guvernanță, organizarea de concursuri, optimizarea fluxurilor de lucru în primărie și așa mai departe era posibil să fi fost doar niște promisiuni. Mai ales că Radu Mihaiu nu spera că va câștiga primăria și folosea candidatura pentru o creștere a notorietății în vederea alegerilor parlamentare care urmau la cateva luni după locale. N-a fost să fie și s-a nimerit să câștige primăria”, subliniază Albu.

Asumarea politică este o realitate sau doar o dorință de a folosi cuvinte în trand, încă nu se știe, cert este că expresia este des folosită, de cei care au recurs la angajări, după propria dorință.

Decizia numirii administratorului public a fost “asumată politic” de primar, de parcă ajunsese singur în post și nu datora explicații nimănui pentru ce face. De această expresie, „asumare politică”, primarul se va folosi în următorii doi ani atunci când nu va fi capabil să explice motivele unei decizii: “îmi asum politic“. După ce a câștigat mandatul de primar, Radu Mihaiu a început să trateze PLUS-ul doar ca pe niște parteneri de alianță cărora trebuia doar să le ceară să voteze fără a oferi explicații “de ce?”, că doar nu câștigaserăm alegerile împreună”, mai spune printre altele, același Adrian Albu.

Din punctul domniei sale de vedere au fost multe promisiuni neonorate, în timp ce lucrurile reale erau departe de dorința omului simplu, de rând, care nu aștepta decât să vadă un oraș frumos, bine administrat, cu oameni capabili, responsabili, dar și bine pregătiți pentru funcțiile lor. Și, tot într=o postare, se ia de greii partidului!

Barna, Năsui, Stelian Ion, dezbrăcați de haine de colegul supărat

„După povestea ignorării fraudei din propria filială a ministrului justiției de la acea vreme, Stelian Ion, am să vă povestesc o altă măgărie făcută în USR, tot de echipa Barna, dar de data aceasta în București. Va fi tot despre alegeri interne și am să explic și de ce este relevant asta mai ales pentru electoratul USR.
Odată aprobată fuziunea la tribunal în aprilie 2021 și în filialele de sector din București s-a intrat în campanie electorală. În București existau, teoretic, trei facțiuni: PLUS-ul, echipa Barna din USR și opoziția la echipa Barna tot din USR. La fel cum s-a întâmplat în aproape tot restul țării, echipa Barna a cumpărat cu funcții reprezentanții opoziției interne. Cum a cumpărat? Numind oameni în ministerele și agențiile guvernamentale care le reveneau conform algoritmului pe un singur criteriu: răsplata loialității. La Ministerul Justiției a ajuns consilieră a ministrului una dintre liderele opoziției din București, Teodora Stoian, care, la fel ca și ministrul, a vândut filiala Sector 3 pentru o funcție în viitorul Birou Național. Și ea și ministrul care o angajase erau amândoi membri în Biroul Național al USR căruia urma să îi expire mandatul la alegerile interne din toamnă. Și ea se afla într-o relație de subordonare cu ministrul, dar erau colegi de Birou Național. Nefiind specificat în statut o asemenea incompatibilitate, ministrul n-a avut nicio apăsare, pe principiul că dacă nu se specifică este permis. Dar de ce este atâta bătaie pe acest Birou Național? Pentru că acolo, în Biroul Național, sunt validate TOATE candidaturile din toată țara și o majoritate acolo poate cenzura persoanele incomode de pe o listă de candidați, lucru care de altfel s-a și întâmplat la ultimele alegeri parlamentare cu lista de candidați din diaspora.
Revenind la București.
Povestea începe undeva în 2020, când cu mâna PLUS-ului, echipa Barna reușește să sugrume opoziția internă din USR, înlăturându-i complet de pe listele de candidați pentru Parlament. Oameni „principiali”, doi lideri ai opoziției își vând serviciile echipei Barna și sunt puși pe locuri eligibile, arătând celorlalți lideri ai opoziției că cu o funcție se poate închide orice diferend de opinie.
Bucureștiul este filiala care are numărul cel mai mare de delegați la Congres, 205, 3 din cele 24 de mandate ale Biroului Național, al 25-lea fiind președintele. Aceste 205 mandate sunt împărțite între sectoarele Bucureștiului, de la 20 la Sectorul 5 până la 45 la sectorul 3.
Bucureștiul este filiala județeană cu cel mai mare număr de membri din USR, filialele de sector fiind, ca număr de membri, mai mari decât multe filiale județene din țară.
Și vin alegerile interne din noul partid fuzionat. De la centru vine o ofertă pentru Sectorul 2: dați-le (echipei Barna) președinția filialei sau majoritatea în birou. Răspunsul se întoarce prompt: noi nu negociem voturile și nu aranjăm alegerile. În acel moment, în Sectorul 2, PLUS-ul avea 560 de membri și USR-ul 420. Soluția găsită de USR la problemă: sunt depuse contestații pentru 160 de membri PLUS și automat li se suspendă dreptul de vot. Li se impută că nu aveau cotizațiile plătite și li se cer dovezi de plată, deși acestea se aflau deja în posesia USR conform protocolului de fuziune. Speța ajunge pe masa Biroului Național unde, surprinzător, viitorii colegi de la Ministerul Justiției, așa-zisa opoziție la echipa Barna, votează pentru menținerea suspendării dreptului de vot. Și nu analizând fiecare speță în parte, ci la grămadă. Alături de ei a mai votat ticăloșia asta și Claudiu Năsui, membru chiar din Sectorul 2. Când s-a întâmplat mizeria asta? În noaptea dinaintea desfășurării scrutinului în Sectorul 2, cu mai puțin de 12 ore înaintea deschiderii urnelor. Hal de democrație, hal de prezumție de nevinovăție, hal de drept la apărare. Noaptea ca hoții, cum se striga în Piața Victoriei.
A doua zi, oameni care nu aveau habar că li s-a suspendat arbitrar dreptul de vot în noaptea anterioară, au venit să voteze și, în ciuda faptului că dovedeau că au cotizațiile plătite, nu au fost lăsați să voteze. În calitate de membru al filialei Sector 2 a venit să voteze și Claudiu Năsui și l-am întrebat cum a putut să voteze suspendarea arbitrară a dreptului de vot pentru colegi din filiala din care făcea parte, colegi care au muncit în campanie ca el să ajungă deputat de București și apoi ministru. Răspunsul său a fost o întrebare: dar tu de ce ai semnat o scrisoare deschisă prin care atacai primarii și miniștri USR? Răspunsul la întrebare într-un episod viitor.
Propunerea care a fost respinsă de Sectorul 2, cea cu aranjatul alegerilor, a fost totuși implementată în Sectorul 4, unde președinte a fost „ales” un secretar de stat din ministerul pe care îl conducea Claudiu Năsui: echipa Barna președintele, PLUS-ul majoritate în birou.
Dar de ce contează cine conduce aceste filiale? Pentru că cine conduce dispune de banii care vin din subvenția de la stat și de cotizațiile membrilor, pentru că biroul filialei poate invalida candidați ca să nu se murdărească pe mâini Birou Național de toate mizeriile, pentru că biroul filialei, în teorie, dă direcția politicii locale a USR. În practică, la Sectorul 2, asta nu se întâmplă, dar despre asta într-un alt episod viitor.
Vă puteți întreba de ce fac asta acum, de ce scriu aceste postări? Pentru că cineva trebuie să scoată mizeria la lumină astfel încât organismul USR să aibă o șansă să se vindece de dublu limbaj, de dublu standard, de politica pumnului în gură, de nepotism si misecuvinism, de marginalizarea celor care încă sunt membri și chiar pot contribui la reconstrucția unei Românii tăvălite prin prea multe paturi în ultimii 32 de ani de politicieni orgolioși cu interese personale meschine”.

Povestea dezvăluită este lungă și stufoasă, dar Albu a încheiat povestea adevărată cu mesajul plin de suspans … va urma.