Solicitarea oficială a unei firme din grupul Untold pentru concesionarea pe un an a Parcului Izvor a pus pe jar organizaţiile nonguvernamentale. Peste 20 de ong-uri s-au alăturat demersului Grupului de Iniţiativă Civică Parcul Izvor şi solicită primarului general, Nicuşor Dan, să nu pună pe ordinea de zi propunerea venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor. La rândul său, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan spune că este o propunere care necesită o discuţie. Decizia e departe de a fi luată.
Scandal pe concesionarea Parcului Izvor. Ce intenţionează să facă primarul general al Capitalei
Grupul de Iniţiativă Civică Parcul Izvor susţine că „deşi documentul este transmis în atenţia Consiliului General, solicităm ca Primăria Municipiului Bucureşti, prin conducerea ei, şi Consiliul General nici măcar să nu ia în calcul acest document. Considerăm că acest document trebuie să rămână la nivel de dorinţă complet sfidătoare la adresa comunităţii locale a unei companii private”.
Dacă printr-o fatală eroare acest document ajunge în dezbaterea Consiliului General, Grupul de Iniţiativă Civică Parcul Izvor solicită consilierilor generali să se opună ferm acestei propuneri şi să reprezinte interesele comunităţii din Bucureşti.
„În opinia noastră, propunerea de concesionare nu vizează doar un spaţiu fizic, adică Parcul Izvor. Vizează chiar dreptul fundamental la oraş, dreptul fundamental la un mediu sănătos şi dreptul cetăţenilor de a le fi reprezentate interesele la nivelul instituţiilor publice”, afirmă reprezentanţii asociaţiilor civice.
Potrivit acestora, concesionarea unui parc echivalează cu restricţionarea accesului în acesta, în condiţiile în care prioritatea va fi profitul economic, nicidecum interesul public şi asigurarea că toţi cetăţenii vor avea acces neîngrădit într-un parc public.
„Vă reamintim că festivalul Nostalgia a ţinut captiv jumătate de parc pentru mai bine de trei săptămâni şi a lăsat în urmă un spaţiu dezolant, care încă nu şi-a revenit. Rolul autorităţii publice este să protejeze puţinele spaţii verzi pe care acest oraş le are, nu să le pună la dispoziţia unor companii private pentru profit, în schimbul unor sume ridicol de mici care se întorc la municipalitate”, mai scrie în comunicat.
Reprezentanţii asociaţiilor susţin că se aşteaptă ca „grija primarului pentru spaţiile verzi, manifestată prin revizuirea cu atenţie a fiecărui arbore înainte de a da aviz de toaletare, să fie una consecventă şi să îl împiedice de la a da curs acestei propuneri absolut de neacceptat”.
Nicușor Dan: nu o să vă spun înainte de analiză
Întrebat dacă poziția sa înclină spre aprobarea sau respingerea concesionării, Nicușor Dan a spus că ”nu o să vă spun înainte de analiză”.
„Știți că politica noastra e de a înlocui festivalurile gratuite pe care Primăria București le organiza pe bani foarte mulți cu evenimente făcute de operatori privați. Din acest punct de vedere sunt un susținător al unui operator privat care să organizeze festivaluri în București. Modul în care vor fi organizate însă astfel de festivaluri rămâne de stabilit”, a declarat Dan pentru G4Media.
La întrebarea despre orizontul de timp necesar luării unei decizii, primarul general al Capitalei a declarat că ”e vorba de câteva luni.
„Este în lucru de mult timp la Primăria Municipiului București un regulament despre închirierea spațiilor și modul de utilizare a spațiilor folosite pentru astfel de evenimente. A început discuția în primărie acum 4-5 luni și în scurt timp vom avea acest regulament”, a mai declarat Nicuşor Dan, adăugând că „toată discuția trebuie văzută cu proiectul în față, pentru că pe de o parte vrem să protejăm spațiile verzi, pe de altă parte în momentul de față Parcul Izvor nu are o identitate foarte clară nu este definit din punctul de vedere al amenajării peisagistice. Un proiect prost îi poate face mult rău, un proiect bun îl poate ridica”.
Corina Bega, direct ALPAB: Dezastrul lăsat de Nostalgia, în Parcul Izvor, schimbă regulile de organizare a festivalurilor, în parcuri
Nu a stat departe de subiect, nici directul ALPAB, Corina Bega, care a declarat pentru Spotmedia că la nivelul Primăriei s-a înființat o comisie, care evaluează din toate perspectivele – cum ar fi urbanistică și dendrologică – și vor să ofere un cadru mult mai bine structurat pentru toate evenimentele care se vor petrece de acum încolo.
„Cu organizatorii Nostalgia am făcut un proces verbal de predare-primire, în care s-au constatat daunele cauzate de evenimentul de acolo. Iar dânșii și-au luat angajamentul ca în următoarele 30 de zile să intervină. Iar noi să mergem să vedem acele îmbunătățiri pe care ei le fac.
De ce spun asta: până acum, nu era reglementat în aceste contracte. Iar acum comisia despre care vă vorbeam mai devreme va percepe și garanții. Am inclus condiții. Chiar dacă are loc un eveniment, dacă noi vrem să nu fie afectat gazonul, atunci scena sau spațiile unde vor sta obiectele mai grele vor trebui puse pe un podeț”.
Bega mai spune că analizează și frecvența cu care vor avea loc evenimentele. „Dacă se vor ține weekend de weekend, sigur că spațiul verde se distruge și mult mai greu se reface”, a mai precizat aceasta.
Firma Wunderpark SRL, din grupul de companii deținute de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, a transmis o scrisoare către Consiliul General prin care cere concesionarea Parcului Izvor pentru a organiza acolo evenimente, o zonă cu mâncare și băuturi și o zonă de shopping. Compania ar urma să plătească o revedență Primăriei, un prag minimal, plus procent din profit, iar la anumite activități accesul publicului să fie gratuit.