Printr-un ordin semnat de ministrul Mediului, Tanczos Barna şi apărut luni în Monitorul Oficial s-a dat liber la vânătoarea la cocoși de munte, după 10 ani. Prin document a fost stabilită şi o cotă totală de 239 de exemplare care ar urma să fie vânate la nivelul întregii țări. România a interzis împușcarea cocoșului de munte în urmă cu 10 ani, când Comisia Europeană sancționa țara noastră pentru nerespectarea directivei pentru protecția păsărilor sălbatice.
Scandal la Ministerul Mediului. Cocoşul de munte, simbolul României poate fi vânat din nou, după 10 ani de interdicţie
România a interzis împușcarea cocoșului de munte în urmă cu 10 ani, când Comisia Europeană sancționa țara noastră pentru nerespectarea directivei pentru protecția păsărilor sălbatice. Acum, Ministerul Mediului a revenit cu un ordin prin care stabilește o cotă de vânătoare de 239 de exemplare.
Oficialii susțin că specia nu va fi afectată, pentru că efectivele au tot crescut și au ajuns la aproape 12.000 de exemplare. Numărul optim, susține ministerul, ar fi de numai 7.600 de păsări. În trecut, vânătorii plăteau în medie 1.000 de euro pentru fiecare pasăre împușcată. Vânătoarea cocoșului de munte se face toamna, între 10 septembrie și 30 noiembrie.
Pentru toamna acestui an, au fost aprobate pentru vânătoare 38 de exemplare în judeţul Hunedoara, două exemplare județului Dâmbovița, iar județelor Prahova, Gorj sau Buzău, câte trei exemplare. În județul Alba ar urma să fie vânate opt exemplare.
Societatea Ornitologică din România se declară împotriva vânătorii acestor păsări
Emanuel Ștefan Baltag, președintele Societății Ornitologice din România, se declară împotriva vânării acestei specii de pasăre și invocă lipsa unor evaluări cu privire la populația de cocoși de munte.
“Eu nu sunt de acord de principiu cu vânătoarea la cocoși de munte, dar și la alte specii. Sunt specii rare pentru care noi nu avem niște evaluări naționale. Asociațiile de vânători nu fac niște evaluări standard. Problema mare la multe specii de păsări e că nu au calcule populaționale. Adică asociațiile de vânătoare nu fac astfel de calcule. Și atunci, dacă nu știi câte găini ai în curte, nu știi câte poți să tai”, a declarat Emanuel Baltag.
Asociația Agent Green cere demiterea lui Tanczos Barna
Asociația Agent Green este una dintre cele mai cunoscute ONG-uri din România pentru protecţia mediului. Agent Green critică în termeni drastici reluarea vânătorii la cocoșul de munte.
“Subiectul vânătoare la cocoșul de munte era unul tranșat și închis definitiv acum foarte mulți ani. Dar iată că o victorie nu este definitivă niciodată, atâta timp cât la putere se rotesc politicieni odihniți și deconectați cu nesimțire față de munca predecesorilor”, se afirmă într-un comunicat semnat de asociație.
Se cere demiterea ministrului Tanczos Barna cu argumentul că “prin decizia de a ucide planificat 239 de cocoși de munte, ministrul mediului nu face altceva decât să distrugă un simbol al pădurilor neatinse din Carpați pentru a demonstra că vânătorii au învins și că au liber să ucidă orice viețuitoare. Dar populația de cocoș de munte este în declin în munții Carpați, tocmai din cauza deranjului masiv cauzat de om, mai ales exploatările forestiere”.