Scandal în fotbal. Prins beat la volan, după ce și-a bătut soția. Paulo Vinicius, în vârstă de 35 de ani, a fost acuzat că și-a agresat soția în ziua de vineri noaptea. Un echipaj de poliție a apărut imediat la domiciliul acestuia, după ce aceasta a sunat la 112.
Potrivit fanatik.ro, fundașul de la CFR Cluj a fost găsit de poliție, la volan, sub influența băuturilor alcoolice. După ce a fost testat cu aparatul etilotest s-a stabilit că fotbalistul avea o alcoolemie peste 0.30mg/l în aerul expirat.
Vinicius a rămas fără permisul de conducere și riscă să aibă un dosar penal pentru violență în familie. Anterior acestei întâmplări, acesta era descris de cei din jur ca fiind un om liniștit și profesionist.
La Cluj a stat trei ani și a fost mereu titular, în afară de partidele din Europa League. Atunci, Dan Petrescu l-a lăsat în afara listei după mai multe controverse. Contractul lui Vinicius expiră în această vară, iar potrivit informațiilor, nu i s-a propus prelungirea contractului.