Lifestyle

Scandal în direct la Digi 24! Cristian Tudor Popescu: „Manipularea și-a atins scopul”

Scandal în direct la Digi 24! Cristian Tudor Popescu: „Manipularea și-a atins scopul”

Scandal în direct la Digi 24! Cristian Tudor Popescu și-a ieșit din fire la postul Digi 24. Gazetarul a comenta în emisiunea „Cap limpede” situația incendiului de la Institutul ”Matei Balș”, unde au decedat cinci persoane, iar alte 100 de pacienți Covid au fost evacuați și transportați către alte spitale din Capitală.

„Manipularea și-a atins scopul astăzi. Sunt cetățeni care, orice ar auzi în continuare, orice ar spune ancheta ca rezultate, au rămas cu ideea că „ăștia nu bagă căldură în spitale și de-aia au ars oamenii acolo”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu.

„Imaginea acestei manipulări – că diverși înalți responsabili de prin Primărie, Guvern, ISU și așa mai departe stau cu bricheta și dau foc la un rug pe care ard cei cinci care au murit – asta a fost ținta și ea rămâne, indiferent de ce se întâmplă în continuare, pentru că a fost vehiculată suficient, aproape 12 ore, ca să rămână în mintea unor cetățeni”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

„Ce fel de cetățeni? Cetățenii care nu se obosesc să raționeze. E greu, să raționezi e greu”, a adăugat gazetarul.

„Printre aceștia, de pildă, cred că se numără cei care refuzau vaccinul de plano, refuzau să se vaccineze din start și s-au năpustit apoi să ia toată Ivermectina din farmacii și să ia pastilele astea împotriva râiei, din câte am înțeles, atât la om, cât și la animale. Acești oameni cu siguranță vor rămâne cu această manipulare în cap, pentru că sunt oameni care refuză să raționeze”, a punctat CTP.

Cazul „Ivermectina”

Cristian Tudor Popescu a discutat despre un alt incendiu mediatic, Ivermectina. Un alt „incendiu mediatic”, în opinia gazetarului. Cazul „Ivermectina” arată cum funcționează mecanismele de manipulare, spune CTP: contradictoriul este de la sine acceptat.

„Alba și neagra sunt totuna în mintea acestor oameni care refuză să raționeze”, spune Cristian Tudor Popescu.

El a amintit că unul dintre argumentele antivacciniștilor este că vaccinul anti-COVID, deși are toate aprobările necesare, s-a făcut prea repede și de aceea nu este de încredere.

„Aceiași inși care au zbierat că vaccinul e periculos spun acum: de ce nu se folosește Ivermectina (medicament care nu are autorizare pentru tratamentul COVID – n.r.), că Slovacia îl folosește! Slovacia de capul ei a aprobat acest medicament, nu l-a aprobat Uniunea Europeană, nu l-a aprobat Agenția Europeană a Medicamentului. Când eram întrebat: dar dvs de ce susțineți vaccinarea, domnule Popescu? Păi, o susțin pentru că m-am uitat la toate aprobările, la datele vaccinului, structura lui, de la cine are aprobare, testele care s-au făcut. Agenția Europeană a Medicamentului trebuie să spună „da”. Nu hotărăște asta nici Pfizer, nici Moderna, nici AstraZeneca”, a explicat gazetarul.

CTP: ”Într-un soi de mâzgă a minții te năpustești să iei pastilele acelea din farmacie”

„Este formidabil cum într-un soi de mâzgă a minții te năpustești să iei pastilele acelea din farmacie, fără niciun fel de prescripție, nici nu știi cât trebuie să iei, nici nu se știe dacă aceste medicamente te vindecă în cazul în care ai contractat virusul sau dacă trebuie luate înainte, ca un vaccin, să nu te mai îmbolnăvești, habar n-au, dar să luăm, să luăm! Vasăzică, vii cu toate obiecțiile acelea în cazul vaccinului – e prea repede, domnule, e prea repede – și în schimb, în cazul acestei gogoși mediatice… – nu știu, poate, la limită o fi bun de ceva, dar hai să vedem testele! Mecanismele prostirii oamenilor în față sunt absolut fascinante”, amenționat CTP.

„Uneori uit și mă uit așa, ca la niște opere de artă: formidabil, meserie!”, mărturisește gazetarul.

„Îi arăți omului pe perete crocodilul și îi spui că e pantof sau invers și oamenii cred! Formidabil cât de ușor pot să fie prostiți oamenii, dacă știi să le apeși pe niște butoane în cap! Sunt ca niște cutiuțe cu butoane. Le apeși pe butonul ăsta, nu mai raționează, se duce acolo unde-l trimiți”, a aratat Cristian Tudor Popescu în emisiunea „Cap limpede”.