Lifestyle

Scandal ilar între Grecia și Danemarca. A fost necesară intervină Justiția Uniunii Europene  

Scandal ilar între Grecia și Danemarca. A fost necesară intervină Justiția Uniunii Europene  
Twitter

Victorie pentru Grecia! Feta aparține doar acestei țări, Danemarca nu mai are voie să folosească denumirea, a decis Justiția europeană.

Considerată drept moștenire culturală, Grecia susţine că brânza feta este produsă acolo de peste 6.000 de ani din lapte de oaie şi capră. Așa a decis joi și Curtea de Justiţie a Uniunii Europene: „Pentru că nu a oprit utilizarea denumirii „feta” pentru brânza destinată a fi exportată în ţările terţe, Danemarca a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform legislaţiei UE.”.

Comisia Europeană, susţinută de Cipru, a dat în judecată Danemarca în 2019 pentru că nu a reuşit să împiedice companiile locale să producă şi să exporte în afara UE o brânză de culoare albă denumită „feta”. În replică, Danemarca a susţinut că interzicerea exporturilor ar fi putut fi considerată ca un obstacol în calea schimburilor comerciale.

„Feta” a fost desemnată produs tradiţional grecesc de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecţie legală în cele 27 de state membre UE. Potrivit statisticilor, anual, Grecia produce aproximativ 120.000 de tone de feta.

În luna martie 2021, Ciprul a reuşit să înscrie brânza „halloumi” în registrul produselor care beneficiază de Denumire de Origine Protejată (DOP).