Lifestyle

Savarinele, amintirea cea mai „dulce” a copilăriei. Rețetă originală

Savarinele, amintirea cea mai „dulce” a copilăriei. Rețetă originală

Mulți dintre noi ne aducem aminte de cofetăriile ceva mai vechi, unde vedeta prăjiturilor era savarina.

Vă prezentăm acum, rețeta celor mai decilioase savarine de casă.

Ingrediente

Savarinele de casă se fac din următoarele ingrediente: 500 g făină, 2 ouă, 50 g zahar, un praf de sare, 7 g drojdie uscata (sau 20 g proaspătă), 200 ml lapte călduț, 50 ml de ulei sau unt moale pentru frământat.

Pentru decor aveți nevoie de: 1 l smântână pentru frișcă, 100 g zahar pudră, vanilie, dulceață, după preferință.

Pentru sirop aveți nevoie de: 1 litru apă, 400 g zahăr, rom, coajă rasă de la 1 lămâie.

Mod de preparare

Se pune făina, drojdia, coajă de lămâie și sarea într-un bol. Separat se bat ouăle cu zahărul și laptele călduț. Amestecul se pune peste făină și se frământă aluatul. Ulterior, se toarnă uleiul câte puțin până este încorporat. Aluatul se frământă până devine moale, ușor lipicios, dar omogen și bine legat. Se acoperă bolul cu un capac și aluatul se lasă să crească 30-60 de minute într-un loc călduț.

Când alatul își dublează volumul atunci gata. Se ung formele cu unt topit. Formele se pun în tavă de la aragaz. Tot acum aprindeți cuptorul la 220 de grade. Umpleți formele pe 3/4 cu aluat.

Deoarece aluatul este foarte moale, puteți folosi o lingură trecută prin unt topit.  Lăsați aluatul să mai crească în forme timp de 10-15 minute, apoi băgați-le cu tot cu tavă aragazului în cuptor.

După 10 minute reduceți temperatura la 190 de grade și continuați să coaceți gogoșile încă 20 de minute. Nu deschideți ușa cuptorului până la final. Scoateți savarinele din cuptor și din forme și lăsați-le să se răcească pe un grătar.

 Cum se face siropul

Pentru sirop, se pune apa la fiert împreună cu zahărul. După câteva clocote, dați cratița deoparte. Când siropul s-a răcorit se adaugă coajă de lămâie și romul. Fiecare savarină se cufundă în sirop, unde se lasă 2-3 minute să se însiropeze foarte bine.  Pe  măsură ce se însiropează, devin mai grele și nu mai stau așa la suprafață.

Scoateți savarinele din sirop și lăsați-le să se răcească și să se scurgă pe un grătar. La fiecare savarină tăiați câte un capac cam la 3/4 din înălțime.

Puneți câte o lingură de gem/dulceață pe fiecare capac. Bateți smântâna împreună cu zahărul pudră și extractul de vanilie până obțineți o frișcă, apoi umpleți savarinele cu cât de multă frișcă vă încape la fiecare, potrivit stiridiaspora.ro