Lifestyle

Sărbători triste pentru Alexandru Cumpănașu. Procurorii l-au trimis în judecată pentru fapte de corupție

Sărbători triste pentru Alexandru Cumpănașu. Procurorii l-au trimis în judecată pentru fapte de corupție

Alexandru Cumpănașu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale, nu mai are scăpare. Acuzat că a ocupa un post de expert IT, deși nu avea studiile necesare, a fost acuzat și trimis în judecată pentru fapte de producție. Procurorii spun că ar fi încasat suma de peste 300.000 de lei pe nedrept.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de participație improprie (în forma instigării) la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene“, se arată în comunicatul de presă al DNA.

Totul s-a întâmplat în anul 2016

Cu șase ani în urmă, Cumpănașu l-a determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze în această funcție, deși nu avea nici un fel de experiență în domeniu. El a reușit acest lucru după ce a promis de mai multe ori că va aduce actele care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.

„În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative a proiectului finanțat din fonduri europene ce avea ca obiect „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și pentru stabilirea dezvoltării la nivel local”.

Inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condițiile în care acesta nu îndeplinea cerințele fișei postului (acelea de a deține odiplomă de studii universitare și de a avea experiență în specialitate de minim 1 an).

Ulterior, deși inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condițiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

I s-a pus sechestru pe bunuri

Suma pe care a obținut-o a fost de peste 300.000 de lei, iar procurorii susțin că lui Cumpănașu i s-a pus sechestru pe bunuri. Până la data întocmirii rechizitoriului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a specificat dacă se constituie sau nu parte civilă în procesul penal.