Sărbătoare mare în calendar, pe 8 septembrie! Ce este interzis să faci în cea mai importantă sărbătoare a lunii, când se marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Pe 8 septembrie, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare mare a anului bisericesc și se sărbătorește atât de către biserica ortodoxă cât și de cea catolică. Cu toate că în Noul Testament nu se relatează acest eveniment, el este prezentat de alte surse dintre care cea mai importantă este Protoevanghelia lui Iacob, carte apocrifă care a fost scrisă în jurul anului 145 și relatează originea și copilăria fecioarei Maria.
În tradiţia românească populară, prima lună de toamnă se numeşte răpciune, vinimeriu, viniceriu, vinitel, considerată luna vinului deoarece încep culesul şi stoarcerea strugurilor pentru vin.
Cu o zi înainte de Sfânta Maria Mică, atât femeile, cât și bărbații se pregătesc de sărbătoare. Tradiția spune că ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea.
Superstițiile nu permit muncile fizice și nici gătitul nu pentru că e vorba de vreun păcat, ci este un răgaz pe care ți-l acorzi conectându-te cu divinitatea.
Există o veche tradiție pentru însănătoșire: „ Cozonacul Maicii Domnului”
Mai ales în Sudul ţării, se păstrează o veche tradiţie cunoscută sub numele de „ Cozonacul Maicii Domnului”. În ajunul sărbătorii, persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac cu multe arome şi stafide și să-l rumenească în cuptor. După aceea, bolnavul trebuie să împlinească un ritual: rupe cozonacul în două bucăţi: o parte o aruncă în curtea casei, iar cealaltă o mănâncă el. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!”
În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe ocrotitoarea tututor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an.
În ziua praznicului, creştinii păstrează tradiția de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire, credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor : spor, armonie şi sănătate.
În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit nespus de mult un copil. Aceștia s-au rugat nespus, iar Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinți, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ. Astfel s-a născut Fecioara Maria.