Social

Săptămâna de lucru de 4 zile? Scrisoarea care a isterizat Europa

Săptămâna de lucru de 4 zile? Scrisoarea care a isterizat Europa

Un grup de politicieni de stânga şi reprezentanţi ai sindicatelor din întreaga Europa au trimis o scrisoare premierului Marii Britanii, Boris Johnson, cancelarului german Angela Merkel, premierului spaniol Pedro Sanchez şi altor lideri, în care arată că singura soluție salvatoare a economiei, în contextul pandemiei de coronavirus este să adopte o săptămână de lucru de doar patru zile.

„Programul redus de lucru a fost folosit în vreme de criză şi recesiune economică”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea evidenţiază „oportunitatea“ regândirii modelelor de lucru, cât şi a reducerii consumului de energie, un avantaj în eforturile de combatere a crizei climatice.

„De-a lungul istoriei, programul redus de lucru a fost folosit în vreme de criză şi recesiune economică“, se arată în scrisoare. „Pentru progresul civizilaţiei, a sosit momentul de a profita de această oportunitate şi a merge către săptămâna redusă de lucru“, mai transmit autorii epistolei.

De asemenea, semnatarii scrisorii susțin că soluția promovată de ei ar putea crea până la o jumătate de milion de noi locuri de muncă.

Un studiu recent efectuat în Marea Britanie a demonstrat faptul că o săptămână de lucru de patru zile în sectorul public ar crea până la o jumătate de milion de noi locuri de muncă şi ar ajuta la limitarea creşterii ratei şomajului pe următoarele luni.

Inițiativa este contrazisă

Această propunere a fost vehement contrazisă de unele grupuri de business şi politicieni de centru dreapta.

The Confederation of British Industry, cel mai mare grup de lobby pentru businessul britanic, argumenta în 2019 că oficializarea unei săptămâni de lucru de patru zile ar fi „un pas în direcţia greşită“.

Chiar și nevelul de trai ar putea să fie afectat dacă se va adopta această inițiativă.

În vară, sindicatul german IG Metall, cel mai mare din Germania, făcea apel pentru introducerea săptămânii de lucru de patru zile pentru salvarea a mii de locuri de muncă din sectorul auto în contextul crizei, potrivit antena3.ro