În această săptămână, BNR va lua o serie de decizii în încercarea de a stopa inflația record, care a depășit două cifre. Potrivit consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, zilele următoare sunt de o importanță crucială pentru economia națională, cât și pentru ratele și veniturile românilor. În mai puțin de două zile, Banca Națională va decide din nou majorarea dobânzii-cheie pentru a lupta împotriva inflației, cea mai mare din ultimii 18 ani. Persoanele cu credite la bănci sunt sfătuiți să își facă economii pentru a putea face față plăților crescute.
Săptămână crucială pentru economia națională și românii care au rate la bănci. Decizia BNR în lupta cu inflația record
În decursul zilei de marți este așteptată o decizie crucială a Băncii Centrale. Cei nouă membri ai Consiliului de administrație se reunesc pentru a analiza problemele de politică monetară. Marți, pe 10 mai, BNR va anunța decizia de politică monetară și va aproba Raportul asupra inflației pentru ai 2022. Economiștii BNR decid dacă mențin sau nu dobânda cheie în cazul celei mai mari inflații din ultimii ani în România.
Avertismentul BNR a venit încă din luna februarie, după ce a izbucnit conflictul din Ucraina, și a avut loc explozia prețurilor la energie.
Reprezentanții Băncii Centrale au estimat că prețurile se vor accelera în aprilie-iunie și inflația va atinge cea mai mare valoare – 11,2%. Estimările sunt confirmate, mai ales că rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, potrivit INS. BNR anunța, tot în februarie, că estimează o scădere la final de an, spre 9,6%.
ROBOR la 3 luni a ajuns la 5,20 %, iar ROBOR la 6 luni a ajuns să depășească 5,30%. Economiștii se așteaptă ca acesta să crească în continuare: Odată cu această majorare la care se asteapta economistii, românii trebuie să știe că se vor mări și ratele.
„ROBOR-ul a devenit, începând din primăvara anului trecut, a devenit inamicul public numărul 1, deși ROBOR-ul este un instrument. Un instrument de tipul termometrului care ia temperatura și spune cum să reacționăm împotriva pieței, atât este ROBOR-ul. ROBOR-ul și inflația sunt interdependente. Sunt trei categorii de credite care sunt influențate de inflație. Plățile cu dobândă fixă nu au nicio legătură cu ROBOR-ul, pe urmă sunt creditele cu rata calculată pe baza RCS-ului, și aici rata este de 1,68, este rată fixă, sunt foarte multe dobânzi fixe asupra cărora ROBOR-ul nu are nicio influență pentru că ROBOR-ul este stabilit de piața bancară. A fost posibil ca inflația să nu reflecte întru totul, să nu vină să scumpească creditele ROBOR. Dobânda= ROBOR+ marja curentă.”, a declarat Adrian Vasilescu în direct la Realitatea Plus.
EVOLUȚIA RATEI INFLAȚIEI ÎN ROMÂNIA
Martie 2022: 10,2%
Februarie 2022: 8,5%
Ianuarie 2022: 8,4%
Octombrie 2021: 6,3%
Sursa: INS
MAJORAREA DOBÂNZII-CHEIE PÂNĂ ÎN PREZENT
Aprilie 2022: 3,00%
Februarie 2022: 2,50%
Ianuarie 2022: 2,00%
Noiembrie 2021: 1,75%
Octombrie: 1,50%
Sursa: BNR
EVOLUȚIA INDICELUI ROBOR LA 3 LUNI
-mai: 5,20%
– aprilie: 4,88%
– martie: 3,87%
– februarie: 3,61%
– ianuarie 2022: 3,02%
– noiembrie 2021: 2,06%
Sursa: BNR
EVOLUȚIA INDICELUI ROBOR LA 6 LUNI
-mai: 5,31%
– aprilie: 5,00%
– martie: 4,56%
– februarie: 3,88%
– ianuarie 2022: 3,20%
– noiembrie 2021: 2,72%
Sursa: BNR