Actuala criză generată de pandemie a generat un blocaj și mai mare în cadrul serviciilor medicale acordate bolnavilor de cancer. Acest lucru nu se întâmplă doar în România, fenomenul s-a manifestat în toată Europa. Sisteme a căror nivel de finanțare este mult peste cel al țărilor estice nu au putut să mai asigure depistarea precoce a cancerelor și nici tratatrea acestora conform unui studiu Politico Europe.
Nu toate serviciile medicale pentru bolnavii de cancer din Europa erau pe picior de egalitate atunci când a început pandemia de COVID-19. Statele din Europa Centrală și de Est, mai cu seamă, au trebuit să acopere multiplele crize sanitare generate de pandemie, chiar dacă nivelul de finanțare era și este mult sub cel din Vest, iar penuria de medici și accesul inegal la tratamente de ultimă generație s-a resimțit profund în această regiune.
Datele Eurostat din 2017 arată că rata deceselor cauzate de o formă de cancer pe cap de locuitor în Ungaria, Croația, Slovacia și Slovenia au fost de cel puțin 300 de persoane la 100.000 de locuitori.
Potrivit datelor din 2019 ale Institutului suedez de economie a sănătății, în timp ce țări precum Belgia și Islanda se situează în jurul valorii de 70% privind rata de supraviețuire după cinci ani a pacienților diagnosticați cu cancer de colon, țări precum România, Slovacia și Bulgaria au o rată cu aproape 20% mai mică.
România, țara fără un plan național de luptă împotriva cancerului
Alexandru Călin Grigorescu, medic oncolog la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” din București și membru al Societății Europene de Oncologie Medicală, a declarat că intervențiile chirurgicale au fost afectate, în special, în timpul pandemiei, în prima lună după instituirea stării de Urgență fiind oprite cu totul, apoi crescând la aproximativ jumătate din rata obișnuită. Radioterapia a fost afectată în mod similar.
„Tratamentul a fost amânat pentru multe săptămâni, iar asta a afectat pacienții”, a explicat doctorul Grigorescu, adăugând că un număr substanțial de pacienți erau prea speriați de Covid-19 pentru a merge la spital.
Clinicile private au fost mult mai predispuse să continue tratamentele. Acestea nu au putut să asigure acoperirea scăderii înregistrate în sistemul public de sănătate.
Continuă să persiste, de asemenea, o mare diviziune între mediul rural și mediul urban. De obicei, mulți pacienți veneau din sate la București pentru tratament, dar acești oameni au pierdut legătura cu medici afirmă Alexandru Călin Grigorescu. Acest fenomen s-a observat în primele luni din timpul restricțiilor.
O altă slăbiciune majoră pe care o menționează medicul este lipsa de digitalizare, precum și suportul administrativ. Asta l-a determinat să completeze el însuși cea mai mare parte a documentelor – consumatoare de timp – asociate cu dosarele clinice ale pacienților.
României îi lipsește un plan național pentru cancer, care ar putea stabili standarde și obiective în domenii precum digitalizarea serviciilor de asistență pentru pacienți.
Șansele inegale în fața cancerului. Sprijinul pentru sănătatea mintală aproape inexistent în România
Un alt sector care a suferit este sprijinul pentru sănătatea mintală, care s-a îndreptat, în mare parte, către o rețea de ONG-uri axate pe cancer și care oferă servicii precum linii de asistență privind tratarea diverselor forme ale acestei boli, spune Dégi. Lipsită de fonduri, România are resursele doar pentru a-i face pe pacienți să respire, în timp ce „orice altceva este lăsat în mâinile ONG-urilor”.
„Parlamentarii români au propus un astfel de plan în urmă cu câțiva ani, dar nu a fost niciodată transpus într-o în lege”, a declarat Csaba Dégi, membru al consiliului de administrație al Organizației Europene a Cancerului și director la Societății Internaționale de Psiho-Oncologie.
Restricțiile pandemice impuse atât pacienților minori, cât și părinților însoțitori au fost dure și, uneori, au depășit limitele rezonabile, spune Katie Rizvi, fondatoare și director executiv interimar al The Little People, o organizație specializată în sprijin psihologic pentru copiii cu cancer.
“De exemplu, părinților li s-a interzis să părăsească salonul în care stăteau cu copiii lor pentru a ieși la o țigară sau pentru a bea o ceașcă de cafea. De altfel, copiii nu aveau voie să se dea jos din pat și să se joace cu alți copii din paturile vecine.
Planul european de combatere a cancerului a fost întârziat
Înainte de pandemie, marele plan al UE în domeniul sănătății era menit să se concentreze asupra cancerului, o prioritate a Partidului Popular European, cel mai mare grup din Parlamentul European. Planul european de combatere a cancerului primise aprobarea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care și-a pierdut sora mai mică, în copilărie, din cauza cancerului, precum și a comisarului pentru sănătate Stella Kyriakides, supraviețuitoare a cancerului la sân. Dar odată ce pandemia a luat amploare, planul european de combatere a cancerului a stagnat timp de un an, fiind publicat abia în februarie 2021, după mai multe întârzieri.
Remarcând faptul că „pandemia de COVID-19 a afectat grav îngrijirea cancerului”, textul subliniază „acțiuni concrete pentru atenuarea impactului pandemiei asupra tratării cancerului”. Planul este susținut de fonduri europene în valoare de 4 miliarde de euro, care ar putea contribui într-o oarecare măsură la reducerea efortului creat în jurul depistării și tratării diferitelor forme de cancer, cu condiția ca acestea să poată fi cheltuite suficient de rapid pentru a face diferența.
Inegalitatea în domeniul sănătății între estul și vestul Europei este, de asemenea, unul dintre punctele centrale ale textului publicat de Comisie. Crearea unui registru al „inegalități”, care ar servi la colectarea de date din întregul bloc comunitar pentru a identifica și cuantifica mai bine problemele, este unul din marile angajamente.
În plus, planul prevede înființarea unei rețele de „centre naționale pentru cancer” în fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, cu scopul de a fi accesate până în 2030 de cel puțin 90% dintre pacienții care au nevoie de asistență. Ar urma să fie disponibil câte un centru la fiecare 5 milioane de cetățeni. Această inițiativă ar putea face o mare diferență în viața pacienților, spune Dégi, care susține că România ar trebui să aibă cel puțin patru astfel de centre.
