Economic

Sancțiunile impuse Rusiei dau peste cap economiile multor țări. Prețul unui produs a crescut continuu

Sancțiunile impuse Rusiei dau peste cap economiile multor țări. Prețul unui produs a crescut continuu

Sancțiunile impuse Rusiei afectează și piața țițeiului. Există o reacție în lanț, inevitabilă. Vor fi afectați, în primul rând, consumatorii mici, respectiv cei care au nevoie de benzina cea de toate zilele.

Sancțiunile impuse Rusiei dau peste cap economiile multor țări. Prețul unui produs a crescut continuu

Cotaţia barilului de ţiţei a crescut imediat, marţi, 31 mai 2022, după ce statele membre UE, cu numai o zi în urmă, au ajuns la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia, ceea ce a alimentat îngrijorările referitoare la o perturbare a unei pieţe care este deja supusă la presiuni, pe fondul creşterii cererii de combustibil înaintea sezonului vacanţelor estivale, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, luni, 30 mai a.c., să reducă cu 90% importurile de petrol din Rusia, până la finele lui 2022, după ce au reuşit să elimine opoziţia Ungariei, faţă de cele mai dure sancţiuni impuse Moscovei, de la debutul războiului.

În luna martie a acestui an, cotaţia barilului de petrol a atins ce mai ridicat nivel de după 2008, iar de la începutul acestui an şi până în prezent creşterea este de peste 55%.

Marii producători de petrol, reuniţi sub umbrela OPEC+, au programat pentru joi, o reuniune care să dezbată aceeași problemă îngrijorătoare, în ceea ce privește creșterea prețurilor.

Analiştii se aşteaptă să fie decisă păstrarea acordului convenit anul trecut, astfel că, în luna iulie, producţia de petrol să fie majorată doar cu 432.000 de barili pe zi, ceea ce înseamnă o respingere a solicitărilor statelor occidentale, pentru o creştere mai rapidă a producţiei de ţiţei.

Scopul final al producătorilor este scăderea preţurilor carburanţilor, care, din nefericire, au crescut, exploziv, în ultima perioadă. Și, cu părere de rău, potrivit previziunilor și calculelelor pertinente ale analiștilor, stoparea creșterii, pe mai departe, nu este predictibilă, deocamdată.

Foto: pixabay