Social

Salariul minim pe economie a crescut de astăzi! Câți bani primesc salariații în mână

salariul minim sursă foto: capital.ro prime primă
sursa foto: arhiva companiei

Salariul minim pe economie a fost majorat de la 3.300 de lei la 3.700 de lei. Această măsură a fost aprobată și este în vigoare începând de astăzi. Ca rezultat al acestei majorări, angajații vor primi un supliment de 284 de lei la salariul lor.

„Cea mai așteptată decizie de azi este creșterea salariului minim de la 3300 la 3700 de lei lunar, de la 1 iulie. Este o măsură agreată cu partenerii de dialog social, de care beneficiază peste 1,8 milioane de angajați din România. De asemenea, la solicitarea mediului de afaceri, am aprobat majorarea de la 200 de lei la 300 de lei a sumei lunare neimpozitate. Practic, angajații primesc în plus 284 de lei pe lună”, a spus premierul în urmă cu ceva timp.

Guvernul a liniștit îngrijorările angajaților referitoare la cei care primesc bonuri de masă. Aceștia ar fi urmat să câștige mai puțini bani din cauza plafonului de 4.000 de lei. Astfel, legea a fost modificată pentru a preveni impactul negativ asupra veniturilor, conform antena3.