Actual

Salariile vor crește cu 60%! Măsura este adresată unei anumite categorii de români

Programul Național Casa Eficientă Energetic 12.500 de lei Sursa foto Antena 3 CNN
Sursa foto Antena 3 CNN

Potrivit Ligiei Deca, noile grile de salarizare ar duce la o creștere de 60% a remunerației profesorilor. În plus, pentru următorii patru ani, vor fi acordate vouchere de vacanță impozabile.

Potrivit Ligiei Deca, ministrul educației, noile grile de salarizare pentru profesori, care prevăd o creștere medie de 60%, au fost predate Ministerului Muncii. Ministrul educației consideră că remunerațiile motivante pentru noii profesori sunt esențiale pentru sistemul educațional. Comentariul a fost făcut în cadrul unei emisiuni la TVR Info, unde a discutat despre problemele cu care se confruntă acum sistemul educațional.

Salariile profesorilor pot crește cu 60%

„Avem niște grile pe care le-am elaborat în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și pe care le-am transmis către Ministerul Muncii și către cabinetul Primului-ministru, pentru ca este esențial sa avem o creștere salarială consistentă, pe masura rolului dascălilor. Grilele pe care le-am transmis prevăd o creștere în medie de 60% a salariilor. Avem nevoie de salarii mult mai motivante pentru debutanti, noi am introdus chiar o bursa la valoarea salariului mediu de economie pentru cei care urmează masterul didactic, de exemplu, ca sa ii motivam pe cei mai buni absolvenți sa mearga in aceasta profesie”, a declarat Ligia Deca.

Ligia Deca a oferit o explicație a procesului prin care s-a decis eliminarea clauzelor de remunerare a profesorilor din Legile Educației.

„Pentru mine, aceasta garanție de salarizare decentă, pe masura contribuției profesorilor la tot ce înseamnă dezvoltarea societala, a fost o prioritate. De aceea a și rămas acea prevedere pana la discuția din Guvern, pana la aprobarea legilor în Guvern. Atunci a existat o discuție între liderii coaliției și federațiile sindicale, la care am participat, unde angajamentul politic pentru că grila să plece de la salariul unui debutant, care sa fie salariul mediu pe economie, angajamentul politic ramane.

Coaliția s-a angajat ca acesta sa fie punctul de plecare pentru salariile dascalilor. Însă s-au ridicat îngrijorări de ordin tehnic, de tehnica legislativă, spunandu-se ca în elaborare se afla legea salarizarii unitare, care include toate grilele pentru toate sectoarele publice și nu putem avea prevederi paralele în legi speciale, existând un risc de neconstituționalitate. În opinia mea, e mai puțin important în ce lege trecem aceasta garanție”, a mai spus Deca.

Se impozitează voucherele

De asemenea, salariile directorilor vor crește în conformitate cu noua structură de salarizare, „tocmai pentru a avea cei mai buni manageri școlari, lideri în școli”, potrivit Ligiei Deca.

Ministrul Educației a mai declarat că, din cauza nevoii tot mai mari de investiții în educație, reducerile bugetare nu reprezintă o opțiune. „Dacă ne dorim un viitor sustenabil, nu putem tăia de la Ministerul Educației”, a declarat Ligia Deca.

Profesorii vor continua să primească vouchere de vacanță pentru încă cel puțin patru ani. Potrivit edupedu.ro, citat de România TV Ministerul Educației va acorda  câte 1.450 de lei fiecărui dascăl, aceeași sumă ca și anul trecut.

Potrivit Codului Fiscal, cota de impozit pe venit în acest caz este de 10%, iar suma de 1.450 de lei este impozabilă în luna în care se acordă beneficiul. Angajații care primesc aceste vouchere de vacanță trebuie să plătească un impozit de 145 de lei.

În conformitate cu reglementările fiscale, 10% din banii oferiți sub formă de tichete cadou sau vouchere de vacanță se rețin ca impozit pe venit. Nu există obligații fiscale suplimentare față de stat, dar angajatul este impozitat pentru această sumă.