Luna noiembrie se anunță a fi una promițătoare din punct de vedere economic pentru anumiți angajați. Este vorba despre cei care activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din România. Salariile lor sunt pe cale să fie majorate din nou.Asta după ce bugetul a fost ajustat în această lună.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a confirmat această măsură.
Cresc salariile în MAI
El a explicat că aceasta vine ca urmare a actualizării grilei de salarizare prevăzute în Legea 153. Această inițiativă de majorare a veniturilor angajaților din MAI a fost discutată încă din vara acestui an.
„Evident, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și la nivelul Executivului situația este cunoscută şi ce vă pot spune în clipa aceasta este că Ministerul Afacerilor Interne a sesizat Ministerul de Finanțe față de această întârziere de plată și prima șansă de corectare probabilă a acestei întârzieri este la rectificarea bugetară de anul acesta”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit oficialilor Ministerului Muncii, valoarea salariului de bază net brut garantat în România a crescut la 2.079 de lei. În creștere față de nivelul anterior de 1.898 de lei. Această majorare va beneficia aproximativ 1,8 milioane de români.
În plus, Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri sau alte adaosuri, începând cu data de 1 octombrie 2023, față de 3.000 lei în prezent. De reținut că salariul polițiștilor a mai fost majorat la începutul acestui an.
Și angajații Metrorex vor primi mai mulți bani
De asemenea, angajații Metrorex vor beneficia și ei de creșteri salariale începând cu luna noiembrie. Salariul net al acestora va ajunge la 7.400 de lei. Asta după o creștere de 13%, conform Contractului Colectiv de Muncă negociat recent. Această creștere nu se limitează doar la majorarea salariilor. Ea include și alte beneficii, precum banii pentru concedii și bonurile de masă.
Salariul mediu brut al angajaților Metrorex va ajunge la 12.803 lei, în timp ce suma netă de 7.490 de lei va ajunge în mânile angajaților. De asemenea, se preconizează că și angajații din transportul de suprafață vor beneficia de majorări salariale, însă cuantumul acestora nu a fost încă stabilit.
Aceste măsuri de creștere a salariilor reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea veniturilor și calității vieții pentru numeroși angajați din România, potrivit RTV.