Economic

Salariile intră mai devreme pentru acești angajați. Ministrul de Finanțe a semnat ordinul

bani pentru români, fonsuri din partea statului venituri (sursă foto: playtech.ro) 10.000 de lei
foto: Playtech.ro

Angajațiii din sistemul de învățământ își vor primi salariile aferente lunii iulie ceva mai repede. Ministrul de Finanțe a semnat decretul prin care cadrele didactice și personalul auxiliar vor primi banii pe card pe 11 august, zi care se suprapune cu minivacanța.

Angajații din sistemul de învățământ își vor  primi remunerația pentru luna iulie pe data de 11 august, potrivit Ordinului nr. 2241 din 21 iulie 2023, document care a intrat în circuitul legislativ și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Salariile intră mai repede pentru angajații din sistemul de Învățământ

Decizia a fost luată în contextul în care 15 august, Adormirea Maicii Domnului pentru creștinii ortodocși, este consideră zi liberă legală.

Potrivit ordinului 86. din 2005 emis de Ministerul de Finanțe care reglementează data salarizării pentru sectorul bugetar angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

„În cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”, potrivit ordinului emis de Ministerul de Finanțe.

Pe 14 iulie, personalul didactic și non-didactic au primit salariile majorate potrivit Ordonanței de urgență nr. 57/2023, majorare care a rezultat în urma protestelor din perioada mai-iunie.

Ordonanța de Urgență nr. 57/2023

Astfel, potrivit Ordonanței de urgență nr. 57/2023, Executivul și-a asumat obiectivul de a mări salariile de bază din sistemul de Educație cu 1.300 de lei brut, începând cu luna iulie, și cu 400 de lei brut, pentru personalul nedidactic.

Totodată, în Ordonanța respectivă mai este stipulat faptul că de la 1 ianuarie, remunerația debutanților va crește la nivelul salariului mediu pe economie, precum și creșterea salarială cu 50% din diferența între lefurile actuale și cele din noua grilă de salarizare.

„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024”, potrivit România TV.

Noua grilă de salarizare

Liderii sindicali din Învățământ au solicitat ministrului Muncii să transmită o adresă în care să evidențieze modul de calculare a noilor salarii și pentru personalul non-didactic însemnând paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști sau bibliotecari.

Ligia Deca le-a răspuns reprezentanților din Învățământ într-un mesaj transmis pe canalul de comunicare Facebook, aceasta a precizat următoarele:

„ Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, profesorii din România primesc salariile majorate! Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaţilor din sistemul de învăţământ. Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creştere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcţie didactică, indiferent de vechime sau de grad).

Eu voi face tot ce ţine de mine pentru a susţine profesorii din România. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicare şi pentru că reprezintă modele pentru elevii noştri!”, a transmis Ligia Deca.