Social

S-au ambiționat și au reușit să schimbe fața unui spital. Iată unul dintre spitalele modernizate de o primărie din țară

S-au ambiționat și au reușit să schimbe fața unui spital. Iată unul dintre spitalele modernizate de o primărie din țară
facebook.com

În sudul țării, unul dintre spitalele aflate în subordinea Primăriei, a beneficiat în timp de o serie de  lucrări de modernizare, reparații și igienizare.

Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Craiova beneficiază, din această săptămână, de 120 de monitoare de funcții vitale și 175 de lămpi de sterilizare cu ultraviolete. Investiția a fost susținută de Primăria Craiova, care, la rectificarea bugetară din luna noiembrie 2022, a și alocat suma de 850.000 de lei pentru dotarea cu aparatură a unității medicale.

FOTO facebook.com

Referitor la acest subiect, pe pagina sa de facebook, Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a declarat următoarele:
„Investim constant în spitalele craiovene, pe care am reușit să le aducem la cel mai înalt standard european! Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie «Victor Babeș» beneficiază, din această săptămână, de peste 120 de monitoare de funcții vitale și 175 de lămpi de sterilizare cu ultraviolet”.

FOTO facebook.com

Noua aparatură va dota toate saloanele unității spitalicești

“Aparatura de monitorizare este portabilă, ușor de folosit și înregistrează temperatura, tensiunea arterială, saturația de oxigen și electrocardiograma. Lămpile de sterilizare dezinfectează toate suprafețele din interiorul încăperii în care sunt amplasate, distrug germenii, microbii și virușii din aer și beneficiază de o tehnologie nouă care permite folosirea acestora în prezența pacienților sau a personalului medical. Noua aparatură va dota toate saloanele unității spitalicești“, a precizat Primarul Craiovei pe facebook.

În timp, spitalul a luat o altă înfățișare

Etajul II al Spitalului „Victor Babes”, modernizat/ septembrie 2015

FOTO facebook.com

În octombrie 2016, Olguța Vasilescu anunța inaugurarea  secției pentru copii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

La momentul respectiv, Primarul Craiovei a declarat: “Sistemul sanitar a fost o prioritate, iar spitalele care aparțin de Primaria Craiova pot fi date exemplu oriunde în Europa. Când am preluat funcția de primar și am văzut spitalele craiovene, m-am rugat să nu fie nevoie sa îmi aduc copilul vreodată în saloanele infecte. Acum e la fel de frumos ca la grădiniță… Sper în continuare sa nu fie nevoie, dar dacă va trebui sa ne tratam copiii în spitalele primăriei, o vom face în condiții mai mult decât decente”.

FOTO facebook.com

În octombrie 2021, primarul Craiovei anunța că un etaj întreg al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, din Craiova, a fost renovat, recompartimentat și dotat cu aparatură și mobilier medical, iar finanțarea a fost asigurată integral din fondurile Primăriei Craiova.

“Este vorba de etajul I al corpului principal de clădire, acolo unde s-a intervenit la Secția de Spitalizare de Zi pentru Persoanele cu Imunodeficiență”.

Pe acest palier, au fost create

  • cabinete medicale (cabinet psihosocial, cabinet stomatologic, cabinet dermatologie),
  • saloane (cu o capacitate de până la 25 de paturi, mobilier medical, aparatură medicală și de recreere)

FOTO facebook.com

  • grupuri sanitare noi

FOTO facebook.com

  • săli pentru recoltare

FOTO facebook.com

  • recepție

FOTO facebook.com

“Pe lângă lucrările de igienizare și recompartimentare, instalațiile termice și electrice au fost schimbate, s-a montat covor PVC antistatic și s-au dotat toate încăperile cu sisteme noi de tocărie, atât la interior, cât și la exterior.

Valoarea investiției se ridică la peste 280.000 de lei, cu TVA inclusă, bani proveniți din fondurile Primăriei Municipiului Craiova”, preciza Olguța Vasilescu ]n octombrie 2021 pe facebook.

Dar, lucrările la acest spital nu s-au oprit aici

În luna februarie 2022, edilul Craiovei a anunțat că “o aripă a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” a fost reabilitată în totalitate, igienizată, dotată cu mobilier și aparatură electronică, pentru a spori gradul de confort al pacienților”, întreaga investiție fiind asigurată de Primăria Municipiului Craiova.

FOTO facebook.com

Era vorba de:

  • nouă saloane cu grupuri sanitare proprii,
  • cabinet medical,
  • grupuri sanitare pentru personal,
  • sală de mese, aflate la etajul patru din clădirea principală a spitalului și care vor putea găzdui peste 27 de pacienți care suferă de boli infecțioase

De asemenea, pe aripa respective a spitalului, “au fost schimbate toate instalațiile electrice, sanitare și termice, s-a montat covor PVC nou pe toată suprafața, au fost efectuate lucrări de zidărie și igienizare a pereților, toate băile au fost utilate cu obiecte sanitare noi, iar elementele de gresie și faianță au fost înlocuite”.

Iar, “fiecare încăpere este dotată cu sistem de aer condiționat nou, televizoare și aparate frigorifice”.

În aprilie 2022, același spital a fost dotat cu un robot mobil folosit în mediile spitalicești pentru dezinfectarea și purificarea saloanelor

“O nouă investiție pe fonduri europene, derulată de Primăria Craiova, a ajuns în dotarea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Craiova.

FOTO facebook.com

Este vorba de un robot mobil folosit în mediile spitalicești pentru dezinfectarea și purificarea saloanelor. Aparatul dezinfectează toate suprafețele din interiorul încăperii în care este poziționat, distruge germenii, microbii și virușii din aer și este comandat cu ajutorul unei tablete, prin intermediul rețelei wi-fi existente”.

FOTO facebook.com

“Una dintre obsesiile mele ca primar a fost să arate bine spitalele pe care le-am avut în subordine: Spitalul Filantropia, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș și Spitalul de Neuropsihiatrie, pe lângă faptul că am construit un spital municipal nou. Le-am găsit în niște condiții absolut îngrozitoare: mobilier de 30 de ani neschimbat, cearșafuri și saltele rupte, băi neigienizate, condiții de lagăr”, a afirmat Olguța Vasilescu.