Unul dintre cei mai apreciați critici români de teatru la nivel international, George Banu, a plecat la Ceruri. Avea 79 de ani.
21 ianuarie a fost o zi tristă pentru toți cei care iubesc arta. A murit George Banu. Vestea tristă a fost data de actorul Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
„Dragii mei, domnul George Banu a plecat la Cel Senin! Cale albă și lumină, prieten drag! Nu pot vorbi mai mult!”, a spus actorul Constantin Chiriac, profund îndurerat. Vestea a fost confirmată și de Institutul Cultural Român pe pagina de Facebook a instituției.
Lasă un mare gol în lumea teatrului
La rândul său, Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța a povestit ce gol a lăsat în lumea teatrului plecarea lui George Banu.
„Extrem de trist să aflu că George Banu nu mai este. Unul dintre cei mai mari oameni de teatru ai lumii, povestitor fără egal, mereu în vervă și plin de viață, disponibil și afabil, unul dintre oamenii cu care, după ce te întâlneai, te simțeai mereu ceva mai deștept. Lasă un mare gol în lumea teatrului, în comunitatea română din Paris, în inimile noastre”, a precizat Luca Niculescu.
Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru
George Banu a văzut lumina zilei la Buzău și este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, avându-l drept coleg pe celebrul regizor Andrei Șerban. A devenit profesor de teatralogie la Universitatea Sorbonne Nouvelle din Paris, stabilindu-se în Franța în anul 1973.
„Am avut senzaţia, în 1977, că sufăr de un ulcer teribil, însă nu era decât o reacţie nervoasă faţă de ceea ce vedeam: o ţară intrată în noapte!”, spunea în acele vremuri George Banu. În perioada 1994 -2001 a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, apoi a devenit președinte de onoare.
Honoris Casa al mai multor universități europene
De asemenea, George Banu a primit titlu de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi europene și de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. Începând cu anul 2013 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Printre cele mai bune cărți ale sale se numără „Repetiţiile şi teatrul reînnoit. Secolul regiei“, „Spatele omului“, „Dincolo de rol sau actorul nesupus“. În cinstea lui George Banu, a apărut cartea „Călătoriile sau orizontul teatrului. Omagiu lui George Banu“, publicată de Editura Nemira, în colecția Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2013.
Omagiul lui Andrei Șerban pentru George Banu
În anul 2013, Andrei Șerban a scris în Adevărul cele mai frumoase cuvinte despre Andrei Șerban. „Mă întreb pentru ce George, plin de o energie debordantă, este mereu pe drum. Chiar şi atunci când te duci la el acasă, îţi arată obiecte, măşti, amintiri culese din nenumăratele sale călătorii şi, privindu-l, pare a fi încă în călătorie. George dă impresia că nu se instalează niciodată.
De ce agitaţia asta? Ce anume caută? Să vadă locuri, să întâlnească oameni? Să cunoască plăcerea diverselor moduri de hrană (culinare şi de alt tip!)? Ce anume îl mobilizează: viaţa sau teatrul? Poate că amândouă.
Dar, fără teatru, mă întreb dacă ar fi făcut atâtea călătorii prin continente şi ţări diferite, dacă ar fi căutat, cum spune Claudel, «intervenţia în viaţa noastră individuală şi de zi cu zi a unei chemări exterioare şi superioare nouă». (…)
Pentru noutate, pentru surpriză, iată, de asemenea, pentru ce călătoreşte. Căci ceea ce îl pasionează cu adevărat pe George nu este stabilitatea vechiului teatru, ci ivirea celui nou, astfel că de îndată ce îl întâlnește, este plin de entuziasm. George are pentru teatru un apetit ieşit din comun.
“George este deschis şi curios ca un copil”
Aş spune, un apetit «falstaffian». De-a lungul vieţii, el a văzut mii de spectacole (poate chiar mai multe), fără să se fi săturat vreodată, dorind mereu să meargă încă şi mai departe. Asemenea lui Falstaff, George este gurmand şi rafinat cunoscător, căci îi place să testeze o sumedenie de mâncăruri: mâncăruri bogate în restaurante scumpe sau mâncăruri simple într-o banală coşmelie de pe stradă.
La fel e şi cu teatrul, căci el urmăreşte la fel de bine teatrul de artă şi teatrul de avangardă, teatrul popular şi teatrul elitist, spectacolele pe scene a litalienne sau pe cele din spaţii neconvenţionale. George este deschis şi curios ca un copil.
Asimilează totul, în timp ce se îmbogăţeşte spiritual prin impresiile pe care le primeşte. Cu inima vibrând, cu mintea trează, el observă totul, având atenţia vie şi totodată privirea plină de afecţiune.
“Nu există nimeni care să-l ajute”
Posedă o memorie impresionantă, cizelată, în care amintirile tuturor acelor călătorii sunt aşezate ca în nişte fişiere invizibile, deosebit de bine organizate. Prin mijlocirea scrisului său prolific, cugetările sale despre teatru sunt astfel generos împărţite cu cei care nu au avut şansa de a călători, dar care profită de pe urma impresiilor lui ca şi cum ar fi fost martori vii ai experienţei trăite.
George are acum nevoie de voinţă şi de tenacitate pentru a elibera comoara şi a se regăsi pe sine. Și nu este oare vorba de inima fiecăruia dintre noi, acea inimă care se află departe şi pe care trebuie s-o regăsim? Toate marile tradiţii vorbesc despre acest moment crucial al luptei: despre profunda solitudine a omului în faţa acestei înfruntări.
Nu există nimeni care să-l ajute. Într-un anumit moment al vieţii, fie că vrem sau nu, ne trezim faţă-n faţă cu noi înşine. Victoria în luptă nu este sigură. Însă George are un avantaj, căci, după atâtea călătorii înfăptuite în lumi imaginare, întărit de experienţa teatrului, el este, poate, cel mai pregătit să lupte cu balaurul.”
