S-a mai spulberat un mit. Adevărul despre carnea de porc. Nutriționistul Mihaela Bilic oferă informații prețioase, care schimbă tot ce știam până acum.
“Din punct de vedere nutritiv, carnea de porc este o sursă de proteine de calitatea întâi, vitamine din grupul B, minerale (fier în special) și grăsime.
De multe ori, porcul este considerat o carne grasă, însă se face o confuzie între grăsimea globală (a carcasei) și conținutul de grăsime al cărnii.
Grăsimea porcului se găsește mai ales la periferie, sub piele, deci este ușor de degresat înainte sau după gătit. Conținutul de grăsime variază în funcție de bucata de carne: mușchiul conține 3,5-4% lipide, pulpa aprox 7% iar costița până la 45%.
Porcul are o carne mai bogată în acizi grași nesaturați
Comparativ cu carnea de vită, porcul are o carne mai bogată în acizi grași nesaturați decât în acizi grași saturați: 50% dintre lipidele cărnii de porc sunt acizi grași mono-nesaturați similari cu cei din uleiul de măsline.
Nefiind rumegător precum vita, oaia și capra, porcul nu poate satura grăsimea. De aceea, slăninuța de porc este fragedă și gustoasă, spre deosebire de seul de vită din care poți face doar săpun”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.