International

S-a descoperit o nouă contrabandă la frontiera mexicană. Există un motiv pentru traficarea noului produs

S-a descoperit o nouă contrabandă la frontiera mexicană. Există un motiv pentru traficarea noului produs
Politico

Trăim vremuri incredibile. Mexicanii nu mai fac contrabandă cu droguri, ci cu ouă. Pentru aceasta există și o explicație, plauzibilă.

S-a descoperit o nouă contrabandă la frontiera mexicană. Există un motiv

S-a înregistrat o creștere a numărului de persoane care încearcă să introducă ouă în Statele Unite, unde prețul acestora a crescut exagerat de mult, în mare parte din cauza epidemiei de gripă aviară.

Din California până în Texas, SUA, agenții de frontieră confiscă din ce în ce mai des un produs surprinzător de contrabandă din Mexic: ouăle.

Agenții Serviciului vamal și de protecție a frontierelor din SUA au descoperit peste 2.000 de persoane care au încercat să introducă ouă în Statele Unite din Mexic între 1 noiembrie și 17 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt al agenției de frontieră. În aceeași perioadă de 11 săptămâni din anul precedent, au avut loc aproximativ 460 de astfel de cazuri.

Serviciul vamal și de protecție a frontierelor al SUA. Foto: New York Times

Această creștere vine în contextul în care prețul ouălor în Statele Unite a crescut vertiginos, determinat în parte de o epidemie de gripă aviară, care a fost detectată de specialiștii veterinari în februarie anul trecut.

Roger Maier, purtătorul de cuvânt al Serviciului vamal și de protecție a frontierelor, a transmis marți, într-un e-mail pentru New York Times, că agenția a observat o creștere a numărului de persoane care încearcă să aducă ouă în Statele Unite din Mexic, unde ”sunt semnificativ mai ieftine”.

Oficialii Serviciului vamal și de protecție a frontierelor din San Diego și El Paso au emis avertismente pe Twitter săptămâna trecută pentru a le reaminti oamenilor că nu au voie să aducă în Statele Unite ouă crude din Mexic.

Agenția a confirmat într-un comunicat de presă că a existat o ”creștere mare” a volumului de produse alimentare interzise, inclusiv ouă și carne crudă de pasăre, tranzitate din Mexic în Statele Unite.

Ca o precizare pentru situația dată, această creștere continuă a contrabandei cu ouă coincide cu  majorarea  bruscă a prețului ouălor în Statele Unite. Prețul mediu pentru o duzină de ouă mari de categoria A a crescut de la 1,92 dolari la 4,25 dolari între ianuarie și decembrie 2022, potrivit Biroului de Statistică a Muncii din America.