S-a decis procentul cu care vor creşte pensiile în această toamnă conform unei propuneri pe care o va face guvernului ministrul de finanţe. Creşterea pensiilor în această toamnă ar putea fi de cel mult 10%, potrivit documentului elaborat de ministrul de finanțe.
Într-un interviu la DIGI 24, Florin Cîţu a explicat că, în opinia sa, acesta ar fi procentul maxim de creștere al pensiilor pe care poate să-l susţină economia, afectată serios de criza coronavirus.
Florin Cîţu: Haideţi să fim foarte oneşti, să ne uităm la situaţia economică: am avut două luni de zile un milion de oameni care au intrat în şomaj tehnic. Avem companii care au trebuit să se împrumute, acţionari care trebuie să facă rost de bani. Toată economia suferă. Trebuie să ne uităm ce putem să ne permitem şi ce ne putem permite. O creştere de 10% anul acesta este ecea ce poate susţine acest buget, deşi şi aici, vă spun, şi 10%, în contextul în care veniturile la buget scad, în contextul în care avem sectoare întregi în economie care sunt închise, şi acesta reprezintă un efort enorm. Decizia o să fie una politică, dar este ceea ce eu o să propun premierului şi decizia va fi luată de guvern.
Florin Cîţu a mai spus că nu exclude ca majorarea alocaţiilor să fie din nou amânată, aceasta pentru că nu există soluţii de finanţare pentru legea PSD, aprobată după ce s-a constituit bugetul de stat pentru anul 2020. El consideră că, din acest motiv, al absenţei surselor de finanţare, ar fi neconstituţional şi proiectul de lege prin care s-a respins solicitarea guvernului de suspendare a dublării alocaţiilor. Guvernul ar avea nevoie de fonduri de peste 6 miliarde de lei numai anul acesta, pentru majorrarea alocaţiilor.
Pe de altă parte, PSD consideră că majorarea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii ar reprezenta măsuri anticriză în absenţa unui plan de relaxare economică. Într-un comunicat, social-democraţii arată că mare parte din banii din pensii şi alocaţii majorate s-ar întoarce în economie, salvând sute de mii de locuri de muncă. Sume importante ar ajunge înapoi în buget, sub formă de impozite şi taxe. PSD a avertizat recent că va depune o moţiune de cenzură dacă executivul nu va creşte alocaţiile şi pensiile, aşa cum prevede legea.
Ministrul Florin Cîţu ar urma să fie invitat peste două zile în Comisiile economică şi de buget-finanţe ale Senatului pentru explicaţii legate de persectivele economiei româneşti – a scris senatorul Daniel Zamfir pe Facebook