Libertate, egalitate. Tradiție și modernitate. Indiferent de evoluția galopantă din ultimii ani, lumea rămâne, mai departe, împărțită în două.
S-a decis. Cuplurile homosexuale pot înfia copii, indiferent de țările de origine. Unde se întâmplă asta
Decizia aparține Curții Constituționale din Austria. Cuplurile homosexuale austriece pot înfia copii, indiferent de țările de origine ale unuia sau ambilor viitori părinți gay. O singură condiție: să fie înregistrați în Austria.
Chiar dacă legile din țările de proveniență nu permit acest lucru, partenerii înregistrați de același sex sau partenerii cu cetățenie străină pot adopta, acum, un copil în Austria.
Decizia din aceste zile a fost luată de Curtea Constituțională (VfGH) vieneză. Un ceh și un slovac au contestat o decizie a unui tribunal districtual din Viena și au câștigat procesul.
Decizia anterioară a fost considerată a fi una „contrară drepturilor fundamentale”, după cum scrie vienna.at.
Din 2016, în Austria, nu mai există diferențe între cuplurile de același sex și cele de sex opus în ceea ce privește adopția. Căsătoria sau un parteneriat înregistrat nu reprezintă o condiție prealabilă. Cu toate acestea, spre deosebire de cuplurile de sex opus, părinții adoptivi de același sex trebuiau să aibă cetățenia unei țări care permite acest lucru.
Solicitanții sunt parteneri înregistrați și au încheiat un contract de adopție cu Serviciul de Protecție a Copiilor și Tinerilor din Viena, în septembrie 2021.
Tribunalul districtual Innere Stadt Vienna a respins inițial cererea de încuviințare a adopției, pe motiv că respectivele cerințe privind adoptarea copilului trebuiau să fie evaluate în conformitate cu legislația cehă sau slovacă. Astfel, adopția de către cuplurile care trăiesc într-un parteneriat înregistrat nu era posibilă, cel puțin până acum, fiind absolut necesară și aprobarea țărilor natale ale viitorilor părinți.
În decizia de acum, Curtea Constituțională precizează că se va orienta doar după legislația statului austriac, care are alte valori juridice:
„O dispoziție de drept străin nu trebuie să fie aplicată dacă aplicarea sa ar conduce la un rezultat incompatibil cu valorile fundamentale ale sistemului juridic austriac. Dacă este necesar, se aplică în locul acesteia dispozițiile corespunzătoare din legislația austriacă.”
Avocatul Helmut Graupner, figura reprezentativă a acestei acțiuni juridice, consideră că această decizie este un nou succes.
„Adopția este, acum, cu adevărat, pentru toată lumea” , a scris el pe Twitter.
La București, veselie în tabăra gay și proteste împotriva înfierilor în tabăra „normalității”
În timp ce austriecii gay sărbătoreasc această victorie, pe străzile din București, două tabere stau față în față. Unele sunt pro și altele contra. Mii de oameni au participat la Marşul Diversităţii din Capitală şi au cerut drepturi egale pentru toate minorităţile sexuale.
De cealaltă parte, mai mult de o sută de persoane, prezente la Marșul Normalității, au scandat lozinci împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Protestatarii contra spun că nu au nimic cu dorința acestor oameni care au decis să fie gay, dar ideea de a avea copii a acestora este contrară tuturor normelor creștine și nu numai. Modernitate, tradiție, încotro ne îndreptăm și ce vom alege în viitor, rămâne de văzut.
Foto: ziarulromanesc.at