Actual International

S-a aflat ce conținea cadoul exploziv din Ucraina pentru șeful poliției din Polonia

S-a aflat ce conținea cadoul exploziv din Ucraina pentru șeful poliției din Polonia

Gata, s-a aflat ce reprezenta cadoul din Ucraina care a explodat și l-a spitalizat pe Jarosław Szymczyk, șeful poliției poloneze.

S-a aflat ce conținea cadoul exploziv din Ucraina pentru șeful poliției din Polonia

S-a aflat că respectivul cadou din Ucraina care a explodat și l-a spitalizat pe Jarosław Szymczyk, șeful poliției poloneze, a fost de fapt un lansator de grenade! Acest lucru a fost anunțat vineri, 16 decembrie 2022, de postul de radio polonez Zet, citând surse din cadrul anchetei deschise pe tema dată.

Potrivit postului de radio, lansatorul de grenade a fost adus în țară cu un tren special care circulă între Ucraina și orașul polonez Przemysl. Interlocutorii lui Zet au afirmat că acest „cadou” nu a fost supus niciunui control la frontieră sau la vamă. ”Există încă multe semne de întrebare în acest caz”, a relatat postul de radio.

După cum a confirmat Ministerul Administrației și Internelor din Polonia, într-un comunicat, comandantul Jarosław Szymczyk a primit un cadou în timpul vizitei sale de lucru în Ucraina din ziele 11-12 decembrie a.c. El s-a întâlnit apoi cu conducerea Poliției ucrainene și a Serviciului pentru Situații de Urgență.

Șeful principal al poliției poloneze – Jarosław Szymczyk. Foto: Wikipedia

Cadoul era un cadou din partea unuia dintre șefii serviciilor ucrainene.

Șeful ministerului, Mariusz Kaminski, a afirmat că șeful comandant al poliției nu știa ce cadou a primit în timpul vizitei sale de lucru în Ucraina. Biroul procurorului care conduce ancheta privind explozia ar fi declarat că îl recunoaște pe generalul Szymczyk ca fiind o victimă.

Amintim că Jarosław Szymczyk, șeful poliției poloneze, a fost spitalizat în dimineața zilei de miercuri, 14 decembrie, după ce pachetul cadou primit din Ucraina a explodat când a fost deschis. Potrivit Ministerului polonez de Interne, incidentul a avut loc la sediul poliției din capitala țării, Varșovia.

Szymczyk a primit pachetul în timpul vizitei sale recente în Ucraina, duminica 11 și luni 12, anul trecut. Ministerul nu a dat detalii despre ce era de fapt obiectul. În timp ce se afla în țara devastată de război, șeful s-a întâlnit cu liderii poliției ucrainene și ai Serviciului ucrainean pentru situații de urgență.

Explozia care a urmat a provocat pagube minore la sediul poliției, iar un lucrător civil a fost, de asemenea, rănit ușor, dar nu a necesitat tratament spitalicesc. Parchetul regional din Varșovia a lansat o anchetă completă. Oficialii ucraineni au fost rugați de Polonia să ofere „explicații relevante”, după cum a relatat euronews.com.