Social

S-a aflat când intră pensiile! Seniorii își vor primi banii mai devreme

15 ani studiile superioare Pensie Sursa foto Playtech.ro
Sursa foto Playtech.ro

Pentru seniori, vestea bună a venit în această lună, odată cu schimbările în privința primirii pensiilor. În funcție de preferințele lor, dacă doresc să primească pensia pe card sau prin intermediul poștei, data la care aceasta va fi disponibilă poate varia.

De asemenea, există și influența sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, care e pe  15 august.

Pensiile intra 13 august

Seniorii care au optat pentru primirea lunară a pensiilor vor beneficia de venitul lor în intervalul 1-13 august. În cazul în care destinatarii nu sunt găsiți la domiciliu, ei vor avea posibilitatea să-și ridice pensiile în decurs de două zile lucrătoare de la ultima zi de plată a lunii, direct de la ghișeul poștal local.

Această măsură are un impact pozitiv asupra celor care aleg să primească pensiile în cont. În special, seniorii vor primi sumele până pe 13 august, întrucât zilele de 14 și 15 august sunt libere, fiind dedicate sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

„Guvernul a decis ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public. Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din instituțiile și autoritățile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

Cine nu se bucură de minivacanță?

Este important de menționat că aceste schimbări nu afectează domeniile unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producție sau a activităților magistraților și altor categorii din instanțele judecătorești. Astfel, acest regulament nu se aplică în aceste cazuri specifice, pentru a asigura continuarea funcționării corespunzătoare.

„Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. De asemenea, unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadențarelor anexate la convențiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plății sumelor scadente. Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”, se mai arată în comunicat Ministerului Muncii, potrivit Antena3.