Actual

Rusia va negocia la sânge cu Statele Unite. Va fi DECISIV. Putina ameninţă: Posibil război în Ucraina

Rusia va negocia la sânge cu Statele Unite. Va fi DECISIV. Putina ameninţă: Posibil război în Ucraina

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a anunţat, recent, că primele negocieri cu Statele Unite pe tema garanţiilor de securitate cerute de Moscova vor începe în prima lună a anului viitor. Vladimir Putin a ameninţat cu reacţie tehnico-militară, dacă îngrijorările sale legate de extinderea NATO spre Est nu sunt luate în considerare.

Rusia va negocia la sânge cu Statele Unite. Va fi DECISIV. Putina ameninţă: Posibil război în Ucraina

Tot în ianuarie 2022, se prevede punerea în funcţiune şi a platformei privind discutarea proiectului de acord cu Alianţa Nord-Atlantică. Anterior, Ministerul rus de Externe a menţionat că nu respinge ideea ca această platformă să fie Consiliul NATO-Rusia, mai spune  Serghei Lavrov.

De asemenea, a menţionat Lavrov, preşedintele Vladimir Putin i-a informat ieri pe liderii Franţei şi Germaniei că Moscova intenţionează să pună în discuţie aceste iniţiative şi la nivelul OSCE.

Şeful diplomaţiei ruse, care a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat în direct postului de televiziune ARD, a precizat că aspectele menţionate au fost convenite în cursul contactelor din ultimele zile între asistenţii preşedinţilor Vladimir Putin şi Joe Biden.

Serghei Lavrov mai spune că Statele Unite au informat Moscova că sunt gata să discute o serie întreagă de preocupări exprimate de Rusia, o serie întreagă de alte propuneri le consideră inacceptabile şi, la rândul lor, au propriile îngrijorări pe care, însă, deocamdată, nu le-au prezentat Moscovei, dar, pe care, aceasta este gata să le discute.

Putin: „Discuţiile nu se pot prelungii la infinit”

Şeful diplomaţiei ruse a declarat că, deşi există înţelegere în privinţa aspectelor organizatorice, în ceea ce priveşte conţinutul este încă foarte mult de lucru, subilniind că, aşa cum a declarat ieri preşedintele Vladimir Putin, discuţiile nu se pot prelungii la infinit.

În legătură cu tensiunile legate de Ucraina, ministrul rus de externe a declarat că Rusia nu vrea război, nu are nevoie de conflicte, dar – aşa cum a declarat preşedintele Putin – îşi va asigura în mod dur securitatea, prin mijloacele pe care le va considera necesare, şi dispune, de asemenea, de mijloace tehnico-militare.