Lifestyle

Rusia stă cu mâna pe robinetul de gaze. Previziuni făcute de specialiștii din domeniu

Rusia stă cu mâna pe robinetul de gaze. Previziuni făcute de specialiștii din domeniu

Gigantul rus Gazprom PJSC a rezervat aproximativ 30% din spaţiul din conductă pentru a livra gaze naturale din Rusia spre Germania via Polonia la licitaţiile overnight.

Rusia stă cu mâna pe robinetul de gaze. Previziuni făcute de specialiștii din domeniu

Așadar, cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au scăzut până la 120,60 euro pentru un Megawatt-oră.

„Indiferent care este motivul pentru această rezervare de capacitate în ultimul moment, el scoate în evidenţă în mod clar problema diminuării rapide a stocurilor cu care se confruntă Europa”, a spus Ole Hansen, analist la Saxo Bank A/S.

Exporturile de gaze naturale ruseşti către Europa au scăzut semnificativ

Livrările de gaze naturale ruseşti către Germania prin gazoductul Yamal-Europa au scăzut semnificativ sâmbătă, arată datele de pe site-ul operatorului de reţea Gascade, transmite Reuters. Fluxurile de intrare către Germania la Mallnow au scăzut la 1.217.444 kilowaţi-oră (kWh), de la o medie de 10.000.000 kWh vineri şi aproximativ 12.000.000 kWh joi.
Nu se cunoaşte încă motivul reducerii fluxurilor de gaze naturale spre Europa

Nu se cunoaşte încă motivul reducerii fluxurilor de gaze naturale spre Europa. Exportatorul rus de gaze Gazprom nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta scăderea livrărilor.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa s-au prăbuşit

Yamal-Europa este una din rutele majore pentru exporturile de gaz rusesc spre Europa şi traversează Belarus. Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa s-au prăbuşit vineri, după ce Rusia a rezervat, în ultimul moment, capacitate de transport de gaze naturale pe conducte.

Prognozele meteo arată de asemenea că un val de frig care va începe săptămâna viitoare nu va dura atât de mult pe cât se estima anterior. Gigantul rus Gazprom a rezervat aproximativ 30% din spaţiul din conductă pentru a livra gaze naturale din Rusia spre Germania via Polonia la licitaţiile overnight, potrivit Capital.

Risc de întrerupere a gazelor în UE. Unde se află România?

Comisia Europeană spune că, deşi nu există riscul întreruperii alimentării cu gaze în Uniunea Europeană, câteva regiuni sunt monitorizate.

„Nivelul actual al stocurilor de gaze este de aproximativ 75% din capacitatea totală, în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene. Nu există un risc imediat să apară probleme cu aprovizionarea în această iarnă, dar unele regiuni trebuie monitorizate atent pentru a ne asigura că nu apare un astfel de risc”, au menţionat sursele.