International

Rusia furibundă acuză: „De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti”, a transmis Moscova, neinvitată la funerarii

Rusia furibundă acuză: „De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti”, a transmis Moscova, neinvitată la funerarii

O atitudine furibundă vine din partea Rusiei, care este revoltată de-a dreptul, pentru faptul că nu a fost invitată, ca stat, să participe la funeraliile reginei Elisabeta. Și, plini de ură și mânie, rușii au transmis mesajul lor prin portavoce a Kremlinului, nimeni alta decât purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Rusia furibundă acuză: „De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti”, a transmis Moscova, neinvitată la funerariile reginei

Rusia, prin reprezentanți ei, a denunţat joi atitudinea „blasfematoare” şi „imorală” a Regatului Unit la adresa sa, după ce Londra a decis să nu invite niciun reprezentant rus la funeraliile de luni ale reginei Elisabeta a II-a, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Considerăm profund imorală această încercare britanică de a folosi tragedia naţională care a atins inimile a milioane de persoane în lume în scopuri geopolitice pentru o reglare de conturi cu ţara noastră. Este o blasfemie faţă de memoria Elisabetei a II-a””, şi-a exprimat regretul, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Și, în stilul caracteristic, agresiv, montată de mai marii responsabili, Zaharova a ținut să precizeze:

„De acum, elitele britanice sunt alături de nazişti”, a spus Zaharova, cu referire la importantul sprijin militar şi financiar oferit Kievului de Londra împotriva intervenţiei militare ruse.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse a deplâns faptul că Regatul Unit foloseşte, în opinia sa, ofensivă rusă din Ucraina ca „pretext” pentru a nu invita niciun lider rus la funeraliile Elisabetei II-a care vor avea loc luni, la Londra.

Alături de aliatul său Belarus, precum şi de Myanmar şi Coreea de Nord, nu au fost invitate la funeraliile reginei.

Amintim că regina Elisabeta a murit pe opt septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani, la Balmoral. Funeraliile fostului monarh de la Abaţia Westminster de săptămâna viitoare constituie un eveniment diplomatic de anvergură. Sunt așteptate la tristul eveniment peste 100 de capete încoronate, șefi de stat și alte personalități.

Absența Rusiei este o dovadă a relațiilor diplomatice extrem de tensionate între Moscova și Londra de mai mulți ani, de la cazul Skripal în 2018 până la conflictul din Ucraina, potrivit Agerpres. Despre cazul Skripal click aici.

Foto: captura ProTv