Lifestyle

Rusia a dat lovitura. EpiVacCorona are eficiență de 100%

Rusia a dat lovitura. EpiVacCorona are eficiență de 100%

Rospotrebnadzor, autoritatea rusă pentru protecţia consumatorului, a anunțat, marți, că un al doilea vaccin anti-COVID a fost omologat.

Este vorba despre EpiVacCorona, care ar avea o eficiență de 100%.

Este, de fapt, al doilea vaccin dezvoltat de Rusia, după SputnikV, care a fost deja scos pe piață anul trecut.

Ce spun specialiștii ruși

Datele – care au la bază testele din fazele 1 şi 2 – au fost publicate înaintea unui test din faza 3, cel mai amplu, care vizează în general mii de participanţi, dintre care un grup este vaccinat un placebo .

„Eficienţa vaccinului are la bază eficienţa sa imunologică şi preventivă”, anunţă Rospotrebnadzor.

„Potrivit rezultatelor primei şi celei de a doua faze a testelor clinice, eficienţa imunologică a vaccinului EpiVacCorona este de 100%”, potrivit aceleiaşi surse.

Studiile din faza 1 şi 2 au testat siguranţa vaccinului, efectele secundare şi imunogenitatea vaccinului la 100 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, potrivit registrului public al testelor.

Teste în Rusia ale EpiVacCorona – dezvoltat de Institutul Vektor din Siberia – au început în noiembrie.

Spre deosebire de primul vaccin, Sputnik V, Care are o eficiență de 92%, EpiVacCorona are o eficiență de 100%.

Rusia a anunţat că poate vaccina anul acesta împotriva COVID-19, 60% din populaţia rusă. O campanie de vaccinare în masă a început săptămâna aceasta.

Rusia testează și un al treilea vaccin, „Sputnik Light”

„Sputnik Light”, se injectează într-o doză unică şi este menit să prevină mai rapid izbucnirea de noi focare de boală, precum şi ratele înalte de mortalitate asociate noului coronavirus.

Potrivit Centrului Gamaleia, 150 de voluntari participă la primele teste ale „Sputnik Light” în trei laboratoare din Moscova şi Sankt Petersburg.

Ministerul rus al Sănătăţii a autorizat începerea testelor pentru a determina siguranţa şi protecţia imunologică a vaccinului, proces care se va încheia la sfârşitul lui 2021.

Spre deosebire de „Sputnik V”, care trebuie administrat în două doze la interval de 21 de zile, „Sputnik Light” conţine o singură doză.

Directorul centrului Gamaleia, Aleksandr Gintsburg, a explicat că siguranţa vaccinului în doză unică este „demonstrată”, dar că trebuie încă studiată eficacitatea sa în rândul persoanelor în vârstă.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a prezentat la jumătatea lunii decembrie vaccinul „Sputnik Light”, cu o eficacitate estimată la 85 %.

„Se pot vaccina dintr-o dată zeci de milioane de persoane. Este o opţiune”, a asigurat Putin.

Kiril Dmitriev, preşedintele Fondului de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), a explicat luni că „Sputnik Light” este adresat pieţei externe.

„Sputnik Light’ poate deveni o soluţie provizorie şi eficientă pentru multe ţări care se află în vârful epidemiei şi care vor să salveze cât mai multe vieţi posibil”, a subliniat el.