Rugăciunea care se rostește de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Ce nu ai voie să faci în această zi de mare sărbătoare!
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril 2021. Tradiţii şi obiceiuri de ziua celor doi sfinți. Ca în cazul oricărei alte sărbători, există obiceiuri și tradiții pe care credincioșii trebuie să le respecte cu sfințenie.
Cine au fost Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril?
Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe „Mare Voievod” sau „Arhistrateg al puterilor cereşti”. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi îi apără pe credincioşi. De multe ori este înfăţişat călcându-l în picioare pe diavol, reprezentat în chipul unui dragon.
Sfântul Arhanghel Gavriil este binevestitorul Naşterii Domnului şi al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit naşterea Fecioarei Maria. El a hrănit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor. În Minei se precizează că există mărturii cum că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei.
Cele mai puternice tradiţii, care trebuie respectate, cu ocazia acestei sărbători
În ajunul sărbătorii sau chiar pe în ziua de 8 noiembrie se împarte pomană pentru sufletele morților, numindu-se popular „Moșii de Arhangheli”. În unele zone ale țării, finii dăruiesc colaci naşilor.
De ziua Arhanghelilor munca este interzisă. De ziua Arhanghelilor munca este interzisă. Cei care nu se supun vor avea parte de chin mare la vremea morţii.
Creştinii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări şi să se roage pentru belşug şi sănătate.
În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și ca patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arietilor” (arietii fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Această turtă se arunca în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Daca turta cădea cu fața în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu fața în jos era mare supărare.
Rugăciunea către cei doi sfinți te scapă de necazuri
„O, Sfintilor Arhangheli Mihaile si Gavriile, cei ce sunteti nebiruiti aparatori crestinilor, cu zidurile rugaciunilor voastre oprind toate loviturile vrajmasilor nostri nevazuti, dati-ne noua mana de ajutor ca sa ne ridicam din groapa patimilor.
Ca unii ce va indulciti neincetat de vederea fetei dumnezeiesti si pururea inconjurati pamantul, ca sa pliniti voile Stapanului, nu ne treceti cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin pacat si cerem prin voi sa ni se dea mare mila, ca sa biruim toate necazurile acestei vieti.
Cei ce aduceti neincetat tamaia laudelor ingeresti Celui Ce este Mireasma Raiului faceti pomenire si de noi, cei ce nu mai avem indrazneala a ne ruga Ziditorului pentru multimea pacatelor noastre.
Ca cei ce stati inaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeiestilor cuvinte ale voii Sale, plecati urechea si auziti si suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinsi de legaturile durerii. Ca niste milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociti pentru noi mantuirea sufletelor si impartasirea din izvorul dumnezeiestilor daruri.
Stingeti sagetile ispitelor celor pornite asupra noastra si sub acoperamantul pacii ne primiti pe noi, cei tulburati de viforul necazurilor.
Sub aripile rugaciunilor voastre ne ocrotiti pe noi, cei ce alergam la mijlocirea voastra si indreptati pasii gandurilor noastre pe caile intelepciunii, ca impreuna cu voi sa aducem Treimii Celei de viata Facatoare cantarea cea intreit sfanta ca pe o jertfa a nimicniciei noastre. Mijlociti pentru noi adapare din izvoarele pocaintei si din raurile gandurilor smerite, ca trecand fara tulburare marea acestei vieti sa aducem Ziditorului lauda, iar voi multumirea cuvenita: Slava Ţie, Stapane Preasfinte, Cel Ce ne trimiti noua ocrotitori pe ingerii Tai, ca sa starpeasca neghinele patimilor si sa sadeasca in inimile noastre florile gandurilor luminate!”