Economic

Românul cu cea mai mare pensie a murit în pușcăria Colibași. Cine a fost?

Românul cu cea mai mare pensie a murit în pușcăria Colibași. Cine a fost?

Gheorghe Bălășoiu, fost comandant al Penitenciarului Colibași, a fost declarat bărbatul cu cea mai mare pensie specială din România. Venitul său ajunsese anul acesta la peste 78.000 de lei, însă nu s-a mai putut bucura de ea, acesta a decedat, vineri, la vârsta de 73 de ani, informează publicația locală InfoArgesNews.ro.

Anul trecut, în contextul dezbaterilor asupra unui proiect de eliminare a pensiilor speciale, deputatul Florin Roman dezvăluia că cea mai mare pensie specială din România este de 77.000 de lei și este încasată lunar de un fost comandant de penitenciar în perioada comunistă.

„Cea mai nesimţită pensie specială din România este în prezent de 77.000 de lei, pensia unui fost comandant magistrat de penitenciar în perioada comunistă. În 2017, această pensie era de 33.400 de lei. Astăzi, ea a ajuns la 77.000 de lei. Îi rog pe cei care nu vor să vadă adevărul să încerce măcar să urmărească cifre. Şi, pentru ca să nu existe niciun dubiu că iniţiatorii şi părinţii pensiilor speciale, cei de la PSD, vor astăzi altceva, vreau să precizez că sunt nouă legi speciale care reglementează pensii speciale”, a declara atunci Florin Roman în plenul Camerei Deputaţilor, în încercarea de a-i convinge pe deputați să voteze proiectul PNL de eliminare a pensiilor speciale.

Cine a fost Gheorghe Bălășoiu?

Gheorghe Bălășoiu a lucrat în magistratură, apoi a fost şef al Penitenciarului Colibaşi, amintește aceeași sursă.

Mai mult, înainte de a ieşi la pensie, Bălăşoiu a fost încadrat ca procuror, el stând la Curtea de Apel Piteşti doar două săptămâni.

Cum a ajuns să încaseze o pensie atât de mare?

Pentru ca venitul pentru ultima lună de muncă să fie cât mai mare, fostul procuror Bălășoiu a renunţat la concediul de odihnă din ultimul an şi a avut foarte multe deplasări în interes de serviciu. Sumele încasate  pe deplasări şi concediu s-au adunat la salariul din ultima lună, luat în calcul pentru stabilirea pensiei, explică publicația argeșeană.

Aşa a ajuns, în anul 2017, la suma de peste 34.000 de lei. Ulterior, pensia a crescut aproape anual, ajungând anul acesta la peste 78.000 lei, așa cum anunța ministrul Muncii, Raluca Turcan, în luna ianuarie a acestui an.