Economic

Românii sunt datori la stat. ANAF a descoperit o pagubă de 10 miliarde de lei

Lista datornici ANAF -capital.ro
sursa foto arhiva companiei

În cursul anului 2023, în urma a 77.129 de acțiuni de control fiscal și antifraudă, ANAF a identificat și recalculat obligații fiscale neachitate către bugetul de stat în sumă totală de 10,62 miliarde de lei.  Peste jumătate reprezintă TVA.

Aproximativ 70% din totalul obligațiilor fiscale descoperite de către inspectorii ANAF au fost înregistrate în sectorul industriei prelucrătoare, și în alte domenii precum:

-comerțul;

-construcțiile;

-repararea autovehiculelor și motocicletelor.

În plus, a fost redusă pierderea fiscală a contribuabililor cu 4,81 miliarde de lei. În urma constatării abaterilor, s-au aplicat amenzi și s-a confiscat suma de peste 206 milioane de lei.

„Raportul ANAF pe 2023 arată că abordarea a fost una constructivă. Activitatea de control fiscal fiind ultima pârghie pentru realizarea conformării la declarare” a spus ministrul Marcel Boloș, conform Agerpres .