Social

Românii s-au întors acasă. Mircea Badea: Deci, lumea a avut bani!

Românii s-au întors acasă. Mircea Badea: Deci, lumea a avut bani!

Românii s-au întors acasă. Mircea Badea a transmis un comentariu după ce au fost înregistrate valori crescute de trafic în a doua zi de Paști.

„Am văzut imagini la televizor cu acele coloane de mașini, oamenii se întorceau din vacanță. Tot aud de criza economică, aolo, dar văd că lumea e plecată.

Eu nu am fost plecat nicăieri, am stat în București. Nu am văzut orașul mai gol decât în prima lună de carantină, când a început pandemia. Atunci a fost mai pustiu, acum a fost aproape ca atunci. Deci, lumea a avut bani”, a spus Mircea Badea în cadrul emisiunii sale de la Antena 3.

„Nu am putut să nu reflectez la faptul că mulți cetățeni pleacă absolut la aceeași oră. La cât plecăm? La aceeași oră!”, a mai zis Mircea Badea.

Minivacanța de 1 Mai și Paște a aglomerat zonele turistice, dar și drumurile. Mai mulți români din străinătate au venit pentru a-și petrece sărbătorile cu familiile, tranzitul la frontieră fiind în această perioadă de trei ori mai mare față de anul trecut.

Românii s-au întors acasă. Turiștii și-au îndreptat atenția spre Delta Dunării, Valea Prahovei, nordul Moldovei și, bineînțeles, spre litoral.

Aproape 10.000 de românii au ales să petreacă minivacanța de 1 Mai și Paște numai în Vama Veche, stațiunea care în mod tradițional era polul distracție pe litoral la începutul sezonului estival.

Terasele au fost asaltate de tinerii veniți la mare, care nu au ratat nici ocazia de a petrece câteva ore pe plajă, profitând de vremea frumoasă din weekend.

Puțini au respectat distanțarea fizică, iar o mare parte dintre ei au ignorat obligativitatea de a purta masca de protecție în toate spațiile deschise, inclusiv pe plajă.

Forțele de ordine au aplicat în jur de 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 5.000 de lei persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală sau au încălcat normele de convieţuire socială, ordine și siguranță publică.