Actual

Românii refuză serul AstraZeneca. Recomandarea medicului Valeriu Gheorghiță

Românii refuză serul AstraZeneca. Recomandarea medicului Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a afirmat, vineri seară, că în ultimele 24 de ore, 12.400 de persoane au decis să renunţe la programare pentru vaccinare cu serul AstraZeneca.

Totodată, în același interval de timp, 14.000 de persoane s-au programat în centrele care administrează acest ser.

Recomandarea medicului Valeriu Gheorghiță

Gheorghiţă afirmă că lotul care a fost retras temporar de la vaccinare va ajunge, cel mai probabil, săptămâna viitoare în centrele de imunizare

„A fost astăzi luată decizia de suspendare a carantinării, nu-şi mai avea niciun rost din moment ce AEM a specificat clar că nu este o problemă legată de lot. (…) El se găseşte în momentul de faţă stocat la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică având în vedere că centrele de vaccinare sunt aprovizionate, probabil că de săptămâna următoare el va fi distribuit către centrele de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la postul Digi 24.

În locul persoanelor care au refuzat vaccinul se vor programa altele

Gheorghiţă a precizat că pe locurile pe care au fost anulate programările, se vor face notificări pentru cei aflaţi în aşteptare.

„Eu sunt convins că există o îndoială şi poate un grad de neîncredere faţă de siguranţa acestui tip de vaccin, dar eu cred că printr-o informare şi comunicare a beneficiilor, a riscurilor, putem să creştem treptat încrederea în acest tip de vaccin pentru că trebuie să luăm în calcul datele ştiinţifice care arată să este sigur şi eficient”, a adăugat medicul.

Acesta a arătat că nu recomandă celor care se vor imuniza cu serul produs de AstraZeneca să ia preventiv un tratament anticoagulant, arătând că, potrivit Agenţiei Europene a Medicamentului, au fost semnalate 13 cazuri tromboză venoasă de sinus cerebral din 20 de milioane de persoane vaccinate şi este „aproape imposibil de făcut o legătură între vaccin/vaccinare şi apariţia acestor fenomene extrem de rare”, potrivit stiripesurse.ro