Veștile proaste vin de la Guvern. Oficialii au transmis faptul că persoanele ce câștigă lunar o sum mai mare de 8.000 de lei nu vor mai primi voucherele de vacanță în valoare de 1.600 de lei.
Acest anunț a fost făcut chiar de premierul României Marcel Ciolacu.
Fără vouchere de vacanță pentru „bugetarii bogați”
„Propunerea este de venituri peste 8.000 net. Asta înseamnă, nu știu, undeva la 14.000 de lei și ceva brut”, a transmis premierul.
Totodată, înainte de acest anunț, Marcel Ciolacu a declarat pentru România TV faptul că voucherele de vacanță sunt pentru bugetarii cu venituri mici. Astfel trebuie să existe o echitate socială.
”Dacă ai venituri ce depăşesc preşedintele ţării şi tu eşti bugetar, păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretară, ai tot, eşti director. Dar nu e cam mult? Trebuie să vină cineva să spună aceste lucruri”, a declarat premierul.
De asemenea, în urma vizitei de la Bruxelles unde s-a văzut cu oficialii europeni, Ciolacu a transmis faptul că salariile nu vor scădea. Ba, din contră, acestea vor crește.
Salarii mai mari și măsuri fiscale
„Am așteptat și am vorbit despre așa-spusa austeritate, dar eu am văzut în actul normativ că vor crește salariile și nu e nicio austeritate (…) Cu adevărat unii care au salarii foarte mari în sistemul bugetar nu pot să beneficieze de vouchere de vacanță la fel ca cei aproape 1,6 milioane de români care au salariul minim pe economie. Dar nu am văzut nimic de austeritate”, a clarificat premierul României.
Acesta a spus că până la finalul lunii septembrie, Guvernul va discuta în Parlament pachetul de măsuri fiscale.
„Continuăm să scrim (sic) actul normativ. Până la finalul lunii terminăm tot circuitul, inclusiv asumarea de răspundere în Parlament și să vedem dacă mai este nevoie de anumite ordonanțe pentru completare (…) Primul va fi finalizat pachetul privind combaterea evaziunii, apoi cel cu reforma din sistemul administrativ și al treilea va fi pachetul fiscal”, a declarat Marcel Ciolacu.
În ceea ce privește măsurile fiscale propuse de Guvernul Ciolacu, Marcel Boloș a transmis faptul că există o discuție despre taxa de 1% pentru multinaționale pe cifra de afaceri. De asemenea, acesta a menționat că impozitul pe profit trebuie să fie mai mic de 16%.
Va exista și o taxă special pentru bănci în cazul profiturilor excepționale. În acest caz, ministrul Boloș a vorbit despre taxa din Italia.
De asemenea, va exista și un impozit pe venit de 10%. Acesta este pe dobânzile la titlurile de stat, ce s-ar putea aplica pentru titlurile viitoare. În ceea ce privește această decizie încă nu s-a luat o decizie.