Cu toate că în luna decembrie 2022, vremea a fost neobișnuit de caldă, românii racordați la sistemele centralizate de încălzire sunt puși în situația de a plăti enorm pentru căldura din calorifere. Astfel aceștia trebuie să plătească facturi uriașe. Iar, în această situație sunt, de exemplu, mulți localnici din Giurgiu și din Craiova, care se plâng că facturile la energie au crescut simțitor față de anul trecut și că nu au de unde să platească sumele impuse pentru căldură.
În concluzie, chiar dacă vremea din această iarnă a fost blândă, locuitorii din aceste orașe s-au trezit cu facturi uriașe pentru căldură. Oamenii se plâng că nu pot face față costurilor mari, care ajung să depășească și pensiile. Și nici nu își permit să își instaleze centrale în apartamente.
Declarațiile unor locuitori din Giurgiu
„În luna noiembrie am primit o factură de 1100 de lei, având în vedere că s-a dat căldura după 10 ale lunii, iar pe decembrie a venit 1700, la un apartament cu două camere, 42 m pătrați, doar pentru căldură… Este insuportabil de plată. Pensia mea e de 2300. Probabil că o să fiu dat la exacutor, o să plătesc 200-300 de lei până mor și atunci n-o să termin de plătit facturile”, a declarat Dan Daponte, un locuitor din Giurgiu.
„770 de lei în noiembrie și 1567 de lei pentru decembrie. O să le plătim eșalonat în rate, că nu avem altă posibilitate. Eu am 11 milioane pensia. Soția mea lucrează la întreprindere și are în jur de 2000 lei. Cred că mă debranșez. E mai ieftin cu aerul condiționat decât cu termoelectrica lor cu culdură. În una din scări, doar președintele Asociației de Proprietari nu și-a instalat centrală proprie și primește căldură de la Uzina Termoelectrica Giurgiu. La rândul său, a primit facturi mari la căldură pentru un apartament de două camere”, a explicat un alt locuitor din Giurgiu, respectiv Petre Nemțescu.
De altfel, președintele unei Asociații de proprietari, Cristian Lucacevschi a spus: „Un cost care depășește orice limită normală, undeva la 1700 de lei pentru luna decembrie. Pentru noiembrie a venit 1100 lei. Nu am avut repartitoare, cu toate că așa am vrut să pun. Cei de la CET au spus că au fost pierderile atât de mari că nu este vreo șansă să îmi micșoreze prețul de consum. Ei imi spun „Domnule, avem pierderi.” Totul este izolat. Deci nu e nicio problemă”.
Ce a spus furnizorul de căldură
Potrivit reprezentanților Termoelectrica Giurgiu, problema ar fi cauzată de debranșările haotice făcute în oraș. Din 12 mii de locuințe, doar 3 mii mai sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire.
„Au rămas în blocuri 2-3 apartamente, 4-5 în unele cazuri, în care tot consumul înregistrat este împărțit la două apartamente. Unii s-au debranșsat fără să ceară aviz, fără să ceară nimic. Subvenția datorită banilor puțini la bugetul local este foarte mică, e 30% și gigacaloria plătită de populație e 540. Este foarte mare față de puterea de cumpărare. Tariful plătit de giurgiuveni pentru gigacalorie este cu aproape două sute de lei mai mare decât cel al locuitorilor din București”, a explicat Sorin Cepraga – Termoelectrica Giurgiu, citează digi24.ro.
La Craiova, aceeași explicație, la care se adaugă rețeaua foarte veche, care crează probleme. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat acum că municipalitatea va plăti, anul acesta, subvenţii în valoare totală de 20 de milioane de lei pentru termoficare, informează Gazeta de Sud.