Cardurile sociale au fost gândite de către Guvern pentru a fi acordate românilor defavorizați, care nu își pot cumpăra alimente. Nici bine nu a început anul și deja există o problemă. Prima tranșă a românilor, cea de 250 de lei, aferentă lunii ianuarie a întârziat. Astfel, oficialii au spus că este posibil ca românii să primească 500 de lei pe cardurile sociale, bani pentru prima tranșă, dar și pentru cea de-a doua. Se spune că acești bani ar intra începând cu data de 20 februarie 2023.
Pentru tot anul, românii vor primi un ajutor de 1.500 de lei, bani ce urmează să fie distribuiți în 6 tranșe o dată la două luni.
„La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-au fost virați alți 250 de lei. Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni”, au precizat reprezentanții Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene despre voucherele sociale pentru alimente.
Beneficiarii acestor vouchere
Românii care se vor bucura de cei 1.500 de lei pe tot parcursul anului sunt:
– pensionarii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei
– persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
– familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– persoanele fără adăpost.
Numărul românilor care se bucură de aceste vouchere este de aproximativ 2,5 milioane, români ce se află într-o situație material nu atât de bună sau sunt la un risc de sărăcie, conform wowbiz.ro.
Cu cardurile de alimente vor putea fi cumpărate și medicamente
De menționat este faptul că se ia în considerare schimbarea regulilor de utilizare a voucherelor de alimente. Cu acestea s-ar putea achiziționa și medicamente. Această măsură vine pentru românii care se află într-o situație nu atât de bună.
Acesta este un proiect de lege ce a fost inițiat de USR și are ca scop principal relaxarea restricțiilor de utilizare a cardurilor electronice de alimente, conform antena3.ro.
„Sănătatea oamenilor este esenţială şi, din păcate, foarte multe dintre persoanele vulnerabile din România nu îşi permit să cumpere medicamentele de care au nevoie. Fie că vorbim de tratamente pentru diferite afecţiuni cronice, fie de medicamente pentru afecţiuni respiratorii etc. De aceea, am venit cu acest proiect de lege care le va permite oamenilor să cumpere şi medicamente, pe lângă alimente, prin cardurile sociale”, a transmis Diana Stoica, deputat USR.
Acest proiect vizează schimbarea Ordonanței de Urgență nr.63/2022.
„În urma semnalelor pe care le-am primit de la unii dintre beneficiarii cardurilor sociale pentru persoanele vulnerabile, am înţeles cât de util ar fi pentru ei să poată folosi aceste carduri şi pentru a avea acces la tratamentele care le sunt vitale. Proiectul nostru va ajuta persoanele vulnerabile să ajungă mai uşor la medicaţia necesară şi, din acest motiv, sper ca toţi colegii parlamentari, indiferent de partidul din care vin, să înţeleagă importanţa proiectului şi să îl voteze”, a spus şi deputatul USR Eugen Terente.