Astăzi este singura zi în care se mai poate depune solicitarea pentru urna mobilă, de către românii aflați în izolare sau în carantină. Un delegat trebuie să meargă personal la secția de votare cu cererea însoțită de dovada de carantinare sau izolare. În jur de 130.000 de români au cerut deja că voteze cu urna mobilă. Există încă și cetățeni care susțin că nu pot vota deoarece DSP nu le-a eliberat certificatul necesar pentru solicitarea urnei mobile.
Cererea trebuie depusă fizic, iar dacă dintr-o familie, toți membrii sunt în izolare, nu are cine să depună acea cerere, drep urmare, cetățenii aflați în carantină sau în izolare sunt foarte revoltați.
„Cererea trebuie însoțită și de documentul care atestă că persoană respectivă se află în carantină sau izolare, dar reprezentanții DSP nu au emis pentru toate persoanele aflate în această situație, acea decizie de izolare sau carantinare”, a explicat reporterul, la știrile Antena3.
Cetățenii care au reușit să îndeplinească condiția depunerii cereri, trebuie să știe însă că reprezentanții Biroului Electoral care se vor prezenta cu urna mobilă vor sta în afara locuinței, unde se va desfășura procesul de vot. Aceștia vor fi echipați corespunzător cu măști de protecție și mănuși, iar după fiecare vot le vor înlocui sau le vor dezinfecta.
Românii care se află în izolare sau în carantină trebuie să poarte și ei măști și mănuși, iar înainte de a vota trebuie să se dezinfecteze pe mâini.
Pe teritoriul României se află în izolare la domiciliu din cauza infcției cu COVID-19 45. 133 de persoane confirmate, iar în izolare instituțională se află 12.138 de persoane. În carantină la domiciliu se află 78.655 de persoane și în carantină instituțională 64 de persoane.