Actual

România va primi 500 de milioane de euro! Cum vor fi folosiți acești bani

Marcel Bolos vrea mai multi bani pentru IMM-uri, Sursa foto B1
sursa foto B1

În urma unor discuții cu membrii Comisiei Europene, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a făcut recent cunoscut, printr-un comunicat de presă, ce i s-a transmis ministrului Marcel Boloș. În cadrul opțiunilor la care s-a ajuns, a fost aprobat un pachet de ajutor de 500 de milioane de euro. De acești bani ar urma să beneficieze românii care se chinuie să își plătească facturile la energie, prin sprijinirea furnizorilor de energie.

În plus, ministrul Marcel Boloș a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții Comisiei Europene privind modul în care se poate asigura coerența și predictibilitatea execuției proiectelor pentru perioada 2014 – 2020, economisind peste 10 miliarde de euro în proiecte strategice, a căror a doua etapă se va realiza în cadrul programelor pentru anii 2021 – 2027.

Mai mult, Comisia Europeană și-a dat acordul de principiu pentru utilizarea fondurilor UE, în limita maximă de 500 de milioane de euro, pentru a acoperi sumele alocate de la bugetul de stat pentru compensarea IMM-urilor și a altor beneficiari pentru creșterea prețurilor la energie.

România va primi 500 de milioane de euro

Comisia a decis să continue discuțiile despre noul capitol REPowerEU la nivel tehnic pentru a include un proiect pilot pentru eficiență energetică în gestionarea infrastructurii de irigații, un proiect pilot pentru producția de energie verde prin investiții într-o centrală hidroelectrică și un program de investiții pentru sate autosuficiente din punct de vedere energetic.

Ministrul Marcel Boloș a obținut un acord de principiu din partea Comisiei Europene ca sumele alocate de la bugetul de stat pentru compensarea prețurilor la energie pentru IMM-uri și beneficiari prin Fondul de Tranziție Energetică să fie plătite din fonduri europene, în limita a 500 de milioane de euro, pentru a evita riscul de a pierde fonduri europene.

IMM-urile care sunt afectate în mod disproporționat de creșterea prețurilor la energie au obținut acordul de principiu pentru introducerea de către ministrul Marcel Boloș a unor măsuri extraordinare.

Ce schimbări se aduc

„Modificarea propusă constă în rambursarea cheltuielilor deja efectuate/plătite prin Ministerul Energiei, de la bugetul de stat, prin Fondul de tranziție energetică, către furnizorii de energie electrică și gaze naturale în numele IMM-urilor, în baza schemei de plafonare a prețurilor stabilită de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin reunificarea/rambursarea sumelor deja plătite de la bugetul de stat, din fonduri europene, capacitatea României de a asigura în continuare sumele necesare acoperirii costurilor suplimentare, realizate la nivelul întreprinderilor, ca urmare a creșterii prețurilor de energie”, se arată în comunicatul MIPE.

Pentru a realiza acest lucru, se va propune înființarea unei noi axe prioritare React-EU, cu Ministerul Energiei ca unic beneficiar. În conformitate cu această axă prioritară, Ministerul Energiei ar urma să depună o cerere de buget pentru a acoperi exclusiv plățile efectuate către furnizorii de energie în numele IMM-urilor în cadrul planului de plafonare a prețurilor. Cu reprezentanții CE, trebuie să se convină asupra particularităților procedurale.

Fondurile React-UE neutilizate acordate în cadrul axei prioritare 10, care sunt în pericol de dezangajare, vor fi utilizate pentru a acoperi costurile noii axe prioritare.

Finanțarea a venit ca urmare a discuțiilor cu membrii de rang înalt ai Comisiei Europene, discuții care au avut loc în perioada în care un grup de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Marcel Boloș, s-a aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 15-16 mai.