În luna ianuarie, Banca Mondială estima o creștere economică a României de 4.3%, iar în ultimul raport, această estimare scade până la 1.9%. Se pare că războiul din Ucrainca afectează restul țărilor aflate în Europa de Est.
PIB din anul 2023 va crește la 4.1%, asta după ce a fost estimat inițial la 3.8%!
Potrivit informațiilor oferite de zf.ro, raportul Băncii Mondiale menţionează că forţa de a economiei României va depinde de evoluţia noilor variante ale COVID-19 şi de severitatea ostilităţilor din regiune. Capacitatea României de a absorbi fondurile UE va fi esenţială pentru o dezvoltare durabilă şi ecologică. Presiunile asupra inflaţiei din partea sectorului energetic şi a pieţelor alimentare pun la încercare redresarea şi necesită acţiuni echilibrate din partea BNR.
O reducere substanţială a deficitului fiscal în 2022 este improbabilă, pentru că guvernul va trebui să susţină redresarea economică, susţinând în acelaşi timp şi stabilizarea macroeconomică. Pe termen mediu, deficitul va urma o tendinţă descendentă, dar este probabil să rămână peste 3% din PIB.
Instituţia financiară prognonează că inflaţia din România va atinge în acest an un ritm de 9,8%, după 5,1% în 2021. Banca a menţionat că inflaţia a atins în ianuarie un ritm de 8,4%, reflectând creşterile de preţuri, precum cele ale energiei.
Creşterea preţurilor la alimente şi energie, precum şi scăderea remitenţelor ar putea însemna o redresare mai îndelungată pentru segmentele vulnerabile ale populaţiei. Un război prelungit în Ucraina ar putea însă împinge creşterea în teritoriu negativ şi să conducă la o creştere a sărăciei pe termen scurt, arată raportul Băncii Mondiale.
Potrivit estimărilor financiare ale guvernului, într-un scenariu de absorbţie 100%, fondurile pentru Redresare şi Rezilienţă vor adăuga, în medie, în jur de un punct procentual la creşterea anuală a PIB-ului real al României între 2022 şi 2026.
De asemenea, Banca Mondială a prognozat că PIB-ul Rusiei în 2022 va scădea cu 11,2% din cauza sancţiunilor impuse de Statele Unite şi aliaţii săi occidentali asupra băncilor, întreprinderilor de stat şi altor instituţii din Rusia.
Raportul „War in the Region” apreciază că regiunea Europei de Est, care cuprinde Ucraina, Belarus şi Moldova, ar urma să înregistreze o contracţie a PIB-ului de 30,7% în acest an, din cauza şocurilor provocate de război şi a întreruperii comerţului.
În 2022, creşterea în regiunea Europei Centrale, care cuprinde Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia şi România, va fi redusă la 3,5%, de la 4,7% anterior, din cauza afluxului de refugiaţi, a creşterii preţurilor materiilor prime şi a deteriorării încrederii care afectează cererea.
Banca Mondială a declarat că războiul a făcut imposibilă activitatea economică în multe zone şi întrerupe lucrările agricole.
Estimările privind pagubele infrastructurii, care depăşeau 100 de miliarde de dolari până la începutul lunii martie – aproximativ două treimi din PIB-ul Ucrainei din 2019 – sunt mult depăşite „deoarece războiul a continuat şi a provocat daune suplimentare”.