În România, natalitatea este din ce în ce mai scăzută. Iar această constatare este dată de cifrele înregistrate pentru anul 2022 până în prezent.
Concret, în primele 5 luni din acest an, au fost aduși pe lume aproape 65 de mii de copii, adică cu aproape 20% mai puțini decât anul trecut, aferent aceluiați interval de timp, potrivit INS. Cifrele sunt îngrijorătoare în condițile în care anul 2021, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultima sută de ani.
Care sunt motivele scăderii natalității în România
Unul dintre principalele motive pentru care românii amână sau renunță să aibă copii este nesinguranța financiară. Dacă aceeași involuție din primele cinci luni se va păstra ca ritm pentru tot anul, vom avea sub 150 de mii de nașteri în acest an.
De exemplu, pe străzile din Peștișani, județul Gorj, rar vezi picior de copil. Anual, numărul nașterilor e în continuă scădere și aici. Porivit datelor statistice, în anul 2020 s-au născut 23 de copii, iar în 2021 s-au născut numai 19 copii.
Localnicii spun că motivul principal al scăderii natalității este creșterea prețurilor atât la alimente cât și la utilități, medicamente, la absolut tot, fapt ce a condus la imposibilitatea, din punct de vedere financiar, de a mai crește copii.
Un fost professor la liceul din comună, Pantelimon Tivig, își amintește cu nostalgie de sfârșitul aniilor ’70, când clasele erau pline de copii:
“ Nu mai puțin de 30. Aveam, v-am spus, 6 clase de clasa a 9-a. Acum avem o clasă a 9-a. Tinerii, mare parte dintre tineri sunt la școli, continuă studiile. O altă parte din tineret sunt plecați peste hotare, în căutarea locurilor de muncă”.
O altă localnică afirmă: “Aici n-au ce lucra și normal, se căsătoresc târziu, n-au casă, n-au ce le trebuie. Normal că… Faci copii, cu ce? Cu ce-i întreții, unde stai?!”
Pe parcursul anului 2021, în Gorj s-au născut 2.471 de copii, cu peste 220 mai puțini decât în anul 2020.
“Dacă ne referim la anul 2020 față de anul 2010, per total județ se înregistrează o scădere a numărului de născuți vii cu 440, mai accentuat în mediul urban”, a precizat directorul Direcției de Statistică Gorj, Vasile Păunescu .
Care este situația la nivel național
În primele 5 luni ale acestui an au fost aduși pe lume 64.599 de copii, cu aproape 13.000 mai puțini decât în același interval de timp din anul 2021.
Concluzia este că ”Generația din 1961 a fost ultima care a asigurat nivelul de înlocuire. Toate celelalte generații au descendența finală sub nivelul de înlocuire”, potrivit profesorului Vasile Ghețău, citat de hotnews.ro
Iar în anul 2021, în România s-au născut cei mai puțini copii din 1930 încoace.