Actual

România pusă pe lista neagră, a început izolarea noastră

România pusă pe lista neagră, a început izolarea noastră
România pusă pe lista neagră, a început izolarea noastră de către tot mai multe state în urma creșterii alarmante a infectărilor cu coronavirus. Presa internațională atrage atenția asupra situației alarmante din Europa de Est.
„Toate luminile reflectoarelor sunt aţintite asupra Balcanilor”, constată cotidianul italian Il Giornale, explicând că „un al doilea val clasic a lovit toată zona balcanică, inclusiv în acele state în care coronavirusul era în regres”. „Aici, de-a lungul coloanei vertebrale estice a Europei, coronavirusul a început să se răspândească mai repede ca niciodată, infectând sute de oameni și creând focare periculoase. Părea că virusul de-abia atinsese țările estice și că cea mai mare parte a pandemiei se răspândise în Europa continentală. Până la urmă, lucrurile nu au rămas așa, deoarece în timp ce în Italia, Spania și Franța situația revine încetul cu încetul sub control, în Balcani, curba epidemiologică a reizbucnit”, mai scrie Il Giornale.

România pusă pe lista neagră

În aceste condiţii, La Repubblica vorbeşte despre posibilitatea introducerii unor ţări precum România, Croația, Bulgaria și Serbia, pe lista neagră pe care se află în prezent 13 state cu interdicţie de a intra în Italia.
New York Times notează că Austria a interzis deja zborurile din șase țări din Balcanii Occidentali, precum şi din România, Bulgaria, Moldova și Egipt.
Înrăutăţirea situaţiei epidemiologice în Balcani provoacă îngrijorare şi în Grecia unde, potrivit ziarului To Vima, epidemiologii vorbesc chiar şi de posibilitatea închiderii graniţelor pentru turiştii români şi bulgari, măsură ce a fost luată deja pentru turiştii sârbi. Perspectiva îi îngrozeşte pe hotelierii din nordul Greciei, care potrivit publicaţiei online Voria, vorbesc deja despre „o hemoragie economică iremediabilă” din cauza valului de anulări efectuate de turiştii din Balcani după introducerea obligativităţii prezentării la graniţă a unui test PCR negativ pentru coronavirus.