Premierul României, Marcel Ciolacu, a adus în atenție chestiunea impozitării pe muncă și pe capital. El a subliniat discrepanțele existente în această privință.
Ciolacu spune că țara se confruntă cu cea mai ridicată impozitare pe muncă din Europa și cea mai mică impozitare pe capital.
Echilibru în taxare
Ciolacu a subliniat necesitatea găsirii unui echilibru între aceste două forme de impozitare pentru a preveni o posibilă criză socială. Cu toate acestea, a menționat că ajustările necesare nu pot fi implementate începând cu 1 ianuarie 2024. Asta deoarece sunt necesare reglementări specifice pentru obținerea unui astfel de echilibru.
„Nu se poate de la 1 ianuarie şi am anunţat acest lucru. Am zis că este primul lucru pe care îl are în vedere, după ce vedem execuţiile până la sfârşitul anului şi execuţia, în primul rând, pe primul trimestru al anului 2024. Avem în vedere în coaliţie şi am discutat acest lucru în coaliţie, că impozitarea muncii este cea mai mare, este, în oglindă cu impozitarea capitalului”, a transmsi oficialul.
Premierul a subliniat importanța găsirii unui echilibru pentru a evita crizele sociale.
„Şi trebuie găsit echilibru, pentru că dacă nu găsim echilibru, vom crea crize sociale. Aşa se ajunge la crizele sociale. Acumularea de o parte a marilor averi şi sărăcirea în partea cealaltă şi discuţia interminabilă de ce mărim pensiile. Pentru că sunt cele mai mici, pentru că acei oameni nu mai pot trăi cu o pensie de 1.500 de lei. Şi acei oameni sunt bunicii şi părinţii noştri. Sunt cei care au construit această ţară”, a susținut premierul României.
Taxe și iar taxe
În ceea ce privește taxele și impozitele pentru anul următor, Ciolacu a asigurat că nu vor exista creșteri în 2024.
„Pregătim bugetul pentru anul viitor, asupra căruia ne vom consulta cu partenerii sociali. Vreau să fie foarte clar: în 2024 nu creștem taxele și impozitele și nu vom introduce taxe noi care să-i împovăreze pe români și mediul de afaceri. Căutăm soluții să reducem impozitarea muncii și să continuăm măsurile de creștere a veniturilor bugetare prin combaterea evaziunii și printr-o mai bună colectare, inclusiv îmbunătățirea managementului la ANAF și Vămi”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a menționat că guvernul desfășoară toate demersurile necesare pentru a adopta bugetul pentru anul următor. În acest fel se asigură o predictibilitate necesară pentru mediul de afaceri, conform dailybusiness.ro.